oug
Protest în centrul Capitalei față de platformelor digitale de transport, precum Uber si Taxify. Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România îi cer ministrului Trasporturilor, Felix Stroe, să modifice legea astfel încât să interzică, în toată țara, așa numita piraterie din transportul public de persoane. O măsura similară a fost adoptată marți de Primăria Capitalei.
Senatul a adoptat ordonanța prin care se majorează punctul de pensie începând cu 1 iulie 2018
Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 prin care punctul de pensie se majorează de la 1.100 de lei la 1.250 de lei și pensia minimă garantată crește la 640 de lei de la 520 de lei începând cu 1 iulie 2018.
Ordonanțele adoptate de Guvern în vacanța parlamentară, la Comisia de muncă din Senat
Comisia de muncă din Senat se reunit pentru a discuta mai multe ordonanțe adoptate de guvern în vacanța parlamentară. Printre acestea se numără cele care plafonează indemnizației pentru mame și actul care vizează pensiile speciale
Indemnizația de maternitate va fi plafonată la 1800 de euro
Indiferent de salariu și de cât au contribuit la stat, părinții din România vor putea primi pentru creșterea copilului o indemnizație de cel mult 1800 de euro.
Premierul i-a cerut ministrului Sănătății să ia măsuri pentru ca românii să înțeleagă necesitatea vaccinării copiilor
La Palatul Victoria a avut loc, joi, prima ședință de guvern după vizita premierului la Bruxelles. Printre subiectele aflate pe ordinea de zi, organizarea și finanțarea rezidențiatului.
Legea de respingere a OUG 13 şi cea de aprobare a OUG 14, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 şi cea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017.
OUG 14 a fost atacată în instanță. Se cere suspendarea aplicării ordonanţei sau chiar anularea ei
Ordonanţa 14, cea care a abrogat controversata ordonanţă 13 de modificare a codurilor penale, a fost contestată în instanţă. Acţiunea a fost depusă de o persoană condamnată în prima instanţă pentru complicitate la abuz în serviciu. Lidia Căzănescu cere judecătorilor suspendarea aplicarii ordonanţei sau chiar anularea ei.
Senat: Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 14, adoptat cu unanimitate de voturi
Senatul a adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 14/2017 pentru abrogarea OUG nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Războiul juridic e însă departe de final. Senatorii s-au contrazis din nou în legătură cu oportunitatea discutării în paralel a celor două acte normative. O soluţie originală a avut fostul preşedinte Traian Băsescu, care a propus pur şi simplu abandonarea ordonanţelor.
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil proiectul de lege de adoptare a Ordonanţei 14
Comisia juridică a Senatului a dat luni aviz favorabil pentru proiectul de lege de adoptare a Ordonanţei 14, care abrogă OUG 13, prin care fusese dezincriminat abuzul în serviciu.

