OUG 13

Parchetul General a clasat dosarul privind Ordonanţa 13. Motivele nu au fost comunicate. Ancheta adoptării celebrei ordonanţe de modificare a codurilor penale a fost începută de DNA. Parchetul anticorupţie a închis-o însă pe fondul deciziei CCR, care le interzice procurorilor să investigheze actele Guvernului. DNA a descoperit însă şi alte fapte cum ar fi distrugere de înscrisuri şi a declinat ancheta la Parchetul General. Acum, şi Parchetul a închis ancheta, deşi Procurorul General, Augustin Lazăr, dădea asigurări că investigaţiile vor continua. Prevederile acestei ordonanţe au scos în stradă sute de mii de oameni la începutul anului.
Dezvăluiri din perioada protestelor față de OUG 13. Liderii PSD au vrut o contramanifestație la mitingul împotriva ordonanței
Dezvăluiri din culisele PSD. În perioada protestelor faţă de controversata ordonanţă 13, liderii social-democraţi au avut două poziţii: una oficială, în care îndemnau la calm, şi o alta, care dădea adunarea pentru o contra-manifestaţie, exprimată pe un grup de WhatsApp. Schimburile de informaţii au fost obţinute de jurnaliştii de la RiseProject, iar liderii PSD caută acum "turnătorul" din partid.
Justiţia din România, în discuție la Bruxelles. Ministrul Tudorel Toader, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști, analiză pe OUG13
Ordonanţa 13 în sine nu a fost problema, dar faptul că a fost adoptată noaptea e nefiresc! Iar graţierea nu este o soluţie miracol. Sunt declaraţii făcute de ministrul Justiţiei în Parlamentul European. Tudorel Toader a participat alături de jurnalişti şi de reprezentanţi ai societăţii civile la dezbaterea cu tema ”Democraţie şi justiţie în România”, organizată de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European. Ecourile au ajuns până la Bucureşti, de unde liderul PSD Liviu Dragnea îl acuză pe filosoful Gabriel Liiceanu că a dezinformat legislativul european.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader s-a întâlnit cu procurorul general Augustin Lazăr
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut o întâlnire cu Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează MJ, într-un comunicat.

Parchetul General şi DNA, replici la afirmaţiile ministrului Justiţiei şi la motivarea deciziei CCR
În motivarea deciziei prin care a sesizat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - DNA şi Guvern Curtea Constituţională arată că ancheta DNA legată de adoptarea OUG 13 nu intra în competenţele procurorilor. Motivul: aceştia nu pot face cercetări privind oportunitatea şi legalitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.
Reacţii după afirmaţiile ministrului Justiţiei. Coaliţia vrea evaluarea procurorilor, liberalii se opun
Şi şefii coaliţiei de guvernare cer analize şi măsuri imediate împotriva Codruţei Kovesi şi a lui Augustin Lazăr. Liberalii avertizează însă că nu e primul conflict instituţional pe care îl constată Curtea. Aşadar, nu e nevoie de măsuri speciale. Premierul a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei şi spune că are încredere în el.

Ministrul Justiției despre A. Lazăr și L. Kovesi: Nu le-am sugerat să își dea demisia. Procurorul general spune că nu îşi dă demisia
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat luni că nu a sugerat nici șefului DNA, Laura Codruța Kovesi, și nici procurorului general al României, Augustin Lazăr, să își dea demisia, ci doar ''a evocat o instituție din Codul muncii''.

CCR a amânat decizia cu privire la legea care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au amânat decizia în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la legea care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului. O nouă şedinţă va avea loc în 21 martie.

Călin Popescu Tăriceanu: Acest conflict rămâne să fie soluţionat pentru viitor. Decizia CCR vine să aducă lucrurile în normalitate
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a comentat decizia Curţii Constituţionale, care a admis sesizarea sa privind un conflict între instituţiile statului, după ce DNA a început să ancheteze elaborarea Ordonanţei 13.