ordonanţa graţierii
Guvernul nu a făcut altceva decât să aplice deciziile Curţii Constituţionale, a declarat pentru TVR Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional şi fost Avocat al Poporului, referindu-se la ordonanţa de modificare a codurilor penale. Acum, însă, zeci de mii de dosare trebuie închise, iar cei condamnaţi vor fi eliberaţi, consideră judecătorul Cristi Danileţ, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Premierul Sorin Grindeanu se întâlneşte cu ambasadorul SUA Hans Klemm, la solicitarea acestuia din urmă
Marian Neacşu, consilier onorific al premierului Sorin Grindeanu în domeniul relaţiei cu Parlamentul, a confirmat miercuri o întâlnire a premierului cu ambasadorul SUA Hans Klemm, potrivit Agerpres.
Laura Codruța Kovesi: Modificările vor produce efecte şi din perspectiva nerecuperării prejudiciului. Vor afecta lupta împotriva corupţiei
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a anunțat că a convocat miercuri Colegiul de conducere al DNA, pentru a analiza riscurile intrării în vigoare a modificărilor aduse Codurilor penale, prin ordonanțele adoptate de Guvern.
Victor Ciorbea: Avocatul Poporului nu are nicio competenţă timp de 10 zile. Klaus Iohannis: Am găsit un precedent din 2013
Victor Ciorbea a declarat, într-o Ediţie Specială la TVR1, că Avocatul Poporului poate sesiza CCR cu privire la neconstituţionalitatea unor legi în vigoare, iar articolul 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului intră în vigoare peste 10 zile. Astfel, Avocatul Poporului nu are nicio competenţă timp de 10 zile.
Premieră la Guvern. Departamentul pentru lupta antifraudă critică modificarea Codurilor penale
Înainte de adoptarea ordonanţelor, marţi, s-a înregistrat o premieră la Guvern. Departamentul pentru lupta antifraudă, aflat în subordonarea premierului Sorin Grindeanu, a atacat dur propunerile de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală. DLAF afirmă că proiectul îi pune în pericol capacitatea de anchetă. Departamentul antifraudă a respins conditionarea investigării abuzului în serviciu de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CSM a sesizat CCR, la şedinţa pe tema modificărilor penale. Iohannis: "Întreg sistemul este de partea CSM. Justiţia este independentă"
Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la şedinţa CSM pe tema modificărilor din legislația penală. Preşedintele a declarat după şedinţă că este mulţumit "pentru că am văzut că există solidaritate între membrii CSM. Întreg sistemul este de partea CSM. Justiţia este independentă în România. Magistraţii sunt indignaţi de felul în care Guvernul a tratat această chestiune". TVR 1 a transmis LIVE din şedinţa Consiliului.
Marile agenţii de presă internaţionale comentează ordonanţa de modificare a Codurilor penale
Protestele din România sunt de ceva vreme reflectate şi comentate de presa internaţională. Marile agenţii de presă au publicat fotografii şi filmări încă din noaptea de marţi spre miercuri.

Dacian Cioloș: O sfidare incalificabilă la adresa justiției și a statului de drept. Raluca Turcan: PNL depune miercuri moțiune de cenzură
Fostul prim-ministru Dacian Cioloș a caracterizat decizia Guvermului de modificare a Codului Penal drept "o sfidare incalificabilă la adresa justiției și a statului de drept", iar "costul pe care îl va plăti România și pe care îl vom plăti fiecare dintre noi este incalculabil". La rândul ei, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că liberalii vor depune miercuri moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Iohannis: E o zi de doliu pentru statul de drept, care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiției
Președintele Klaus Iohannis afirmă că este o zi de doliu pentru statul de drept, care a primit o lovitură de la adversarii justiției, făcând referire la proiectul de ordonanță adoptat, marți, în ședința de Guvern, prin care a fost dezincriminat abuzul în serviciu.