Administrația Trump a făcut apel la decizia unui judecător federal de suspendare a decretului anti-imigrație

Administrația Donald Trump a anunțat vineri că a făcut apel la suspendarea, de către un judecător federal din statul Maryland, a celei de-a doua versiuni a decretului anti-imigrație care interzice temporar intrarea în SUA a refugiaților și a cetățenilor din șase state cu populație majoritar musulmană, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele SUA a semnat un nou decret cu privire la imigraţie. Irakul, scos de pe lista neagră

Preşedintele american Donald Trump a semnat noua versiune a decretului cu privire la imigraţie. Documentul limitează accesul pentru cetăţenii din 6 state majoritar musulmane, potrivit The Independent. Irakul a fost scos de pe lista iniţială, pe care au rămas Iran, Libia, Yemen, Siria, Somalia şi Sudan. Accesul persoanelor cu paşapoarte emise în aceste state ar putea fi interzis timp de 90 de zile. Documentul va intra în vigoare pe 16 martie.

Numărul refugiaţilor care fug din SUA spre Canada s-a dublat în ultima lună

O familie de refugiaţi sirieni, speriată de politica lui Donald Trump, şi-a căutat refugiul în Canada. Cu câteva genţi şi un copil în cărucior, oamenii au plecat pe jos la -15 grade Celsius. Au încercat să treacă graniţa din statul New York în Quebec, dar au fost opriţi de poliţiştii de frontieră canadieni. Familia va fi mutată într-un centru pentru imigranţi.

Decretul anti-imigraţie a lui Donald Trump a fost suspendat în instanţă

Autorităţile americane au suspendat aplicarea decretului preşedintelui Trump cu privire la musulmani şi refugiaţi. Decizia a venit după ce un judecător federal din Seattle a blocat temporar decretul anti-imigraţie. Administraţia Trump a făcut apel, însă acesta a fost respins de o Curte din Statele Unite. Mii de oameni au protestat la Londra şi Paris împotriva decretului lui Trump.

Procurorul general al SUA a fost demis. Proteste faţă de politicile Administraţiei Donald Trump

Donald Trump l-a destituit pe procurorul general al SUA, Sally Yates, pentru că a refuzat să apere în instanţe ordinul prezidenţial de interdicţie pentru migranţi din şapte ţări musulmane. Casa Albă, confruntată cu proteste ale diplomaţilor le transmite acestora să plece din sistem dacă nu le convine. Imaginea polarizării societăţii americane este însă mult mai complexă. De la ora 10:00, TVR 1 a transmis o Ediţie Specială, la care au fost invitaţi sociologul Ionel Nicu Sava, analistul de politică externă Alexandra Ares şi jurnalistul TVR Claudiu Lucaci.

Zeci de mii de americani au protestat faţă de ordinul lui Donald Trump privind imigraţia

Proteste de amploare pe întreg cuprinsul Statelor Unite faţă de măsurile anti-imigraţie impuse de preşedintele Donald Trump. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă la Washington, New York, Boston sau Philadephia, iar în mai multe aeroporturi a fost o stare de haos. Toţi posesorii de carte verde, care au cerut o exceptare de la decret, au obţinut-o, a precizat Administraţia Americană, după zeci de ore de incertitudine.

Ordinul antiimigraţie semnat de Donald Trump, blocat parţial de un judecător federal. Proteste pe aeroporturile din SUA

Ordinul antiimigraţie al lui Donald Trump, contestat în justiţie! Un judecător federal a suspendat deportările refugiaţilor şi celor care au vize din 7 state musulmane aflate pe lista neagră a preşedintelui american. Măsura îi aftectează direct pe cei aproximativ 200 de oameni opriţi pe aeroporturi sau în drum spre Statele Unite. Mii de americani s-au mobilizat şi au protestat, în mai multe aeroporturi, faţă de ordinul executiv semnat de preşedinte.

Ultima Oră

Cele mai citite