Israelul vizează și ținte din Cisiordania, Siria și Liban

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a cerut, cu o majoritate covârșitoare, într-o rezoluţie extraordinară, încetarea focului în Gaza. Iar președintele american Joe Biden avertizează că sprijinul pentru Israel scade în rândul opiniei publice, din cauza loviturilor în care mor civili palestinieni. Forțele israeliene își continuă operațiunile în sudul Fâșiei Gaza - dar desfășoară acțiuni și asupra unor ținte ale aliaților Hamas din Cisiordania, Siria și sudul Libanului.

Israelul vrea să inunde cu apă de mare tunelurile organizației Hamas. Netanyahu: Numai noi putem demilitariza Gaza

În Gaza au loc lupte grele între armata israeliană şi teroriştii Hamas. Centrul de Greutate al luptelor s-a mutat în sud, în zona Khan Younis, acolo unde se crede că se ascund liderii Hamas. În ultimele 24 de ore, au fost bombardate peste 200 de ţinte ale teroriştilor. Potrivit unor informaţii de presă, Israelul are de gând să inunde cu apă de mare tunelurile Hamas, în faza următoare a operaţiunii militare.

Mişcarea Hamas încă nu este înfrântă total în nordul Gazei, anunţă armata israeliană. Celulele Hamas din sudul Libanului și ale milițiilor șiite Hezbollah, vizate de operațiuni militare

Unul dintre comandanții Hamas care a coordoonat masacrul din 7 octombrie a fost lichidat de armata israeliană. Peste noapte au fost lovite cel puțin 200 de ținte Hamas. În paralel, armata respinge atacurile care vin din sudul Libanului de la milițiile șiite. Doi soldați israelieni au fost răniți în această dimineață în urma unui atac cu mortiere al Hezbollah.

Ultima Oră

Cele mai citite