Declarații contradictorii și acuzații între reprezentanții Ucrainei și Rusiei la ONU. Apel privind un armistițiu imediat

În Ucraina războiul continuă să facă victime în rândul civililor și să distrugă infrastructura, iar negocierile politice par că nu duc nicăieri. Emisarul președintelui american va ajunge în următoarele zile în Rusia, dar președintele Putin ignoră amenințarea sancțiunilor. La ONU nu au loc dezbateri, ci declarații contradictorii, acuzații și insulte.

Un an de la masacrul săvârșit de ruși la Bucea. Maia Sandu a aprins o lumânare alături de Volodimir Zelenski: Cerem dreptate - fără dreptate, nu putem avea pace! Putin caută recruți în campania de primăvară

A trecut un an de când întreaga lume a văzut masacrele comise de ruşi în localitatea ucraineană Bucea, de lângă Kiev. Acolo, zeci de civili ucraineni au fost executaţi și aruncați în gropi comune de trupele Kremlinului. Un masacru care a devenit simbol al crimelor comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei. La Bucea a revenit vineri președintele Ucrainei, împreună cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, pentru a marca împlinirea unui an de la alungarea ruşilor din localitate.

Ultima Oră

Cele mai citite