Rusia face presiuni pentru a primi răspunsuri din partea Occidentului cu privire la exploziile de la Nord Stream

Parchetul General al Rusiei a anunţat miercuri că a transmis un mesaj scris mai multor ţări occidentale în care le cere să-şi respecte obligaţiile internaţionale pentru stabilirea celor responsabili şi aducerea lor în faţa justiţiei în cadrul investigaţiilor privind exploziile de la Nord Stream şi a "actelor de terorism" în Rusia, relatează Reuters.

Kremlinul declară în premieră că Rusia "este în stare de război" în Ucraina

Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei şi nu poate permite existenţa la graniţele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei, a declarat vineri, într-un interviu, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Expert ucrainean: La 10 ani de la intrarea Rusiei în Crimeea, Occidentul tot nu-şi învaţă lecţia

La un deceniu după ce soldaţi ruşi fără însemne au pătruns în peninsula ucraineană Crimeea pe care Moscova avea să o anexeze în cele din urmă la 16 martie 2014, o parte a Occidentului încă nu ia în serios avertismentele ucrainenilor cu privire la pericolul pentru propriile interese reprezentat de ambiţiile expansionismului rus, avertizează Leo Litra, expert la Centrul Noua Europă din Kiev, informează EFE.

Rusia amenință să influențeze alegerile de anul acesta din Occident

Fostul premier şi prieten al lui Vladmir Putin, Dmitri Medvedev a făcut declarații privind viitoarele alegeri din Occident, exprimând intenția Rusiei de a sprijini candidații favorabili ei în cadrul scrutinurilor ce vor avea loc în acest an, conform informațiilor publicate de Le Figaro și citate de News.ro.

Ultima Oră

Cele mai citite