Noua Democraţie
Partidul de dreapta al premierului în exerciţiu Kyriakos Mitsotakis a obţinut duminică o victorie decisivă în alegerile legislative din Grecia, dar va fi necesar un al doilea scrutin pentru a-i garanta un guvern stabil, relatează AFP.
Grecii se pregătesc de vot. Conservatorii încearcă să se mențină la putere
În Grecia au avut loc ultimele mitinguri electorale, înaintea alegerilor legislative de mâine.
Noul premier al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a depus juramântul. A optat pentru un jurământ religios, rostit în fața Arhiepiscopului Atenei
Liderul formațiunii conservatoare Noua Democrație, din Grecia, a preluat funcția de prim-ministru la numai o zi după victoria în alegerile generale anticipate.
Conservatorii au câştigat alegerile legislative anticipate din Grecia. Partidul Noua Democraţie a depășit Syriza lui Alexis Tsipras, iar noul premier va fi Kyriakos Mitsotakis
Alegerile anticipate din Grecia au fost câştigate de opoziţie. Partidul Noua Democraţie, de centru-dreapta, a obţinut aproape 40 la sută din voturi. Aşa arată rezultatele preliminare, după ce au fost numărate aproape 90 la sută din voturi.
Grecia: Alexis Tsipras ar putea pierde alegerile de duminică
Premierul grec şi-a încheiat campania electorală cu un apel către alegători să nu dea votul opoziţiei conservatoare, care, a spus Alexis Tsipras, a adus ţara în faliment.

