Preşedintele României și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la a 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se desfăşoară la New York.
Pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, se vede constrâns să se adapteze unei noi realităţi în cursul actualei sale vizite la New York la Adunarea Generală a ONU: să mănânce pe stradă, relatează marţi EFE.
Unul dintre parcurile din New York a oferit o privelişte neobişnuită pentru trecători: zeci de oameni dezbrăcăţi, cu corpurile acoperite de desene în culori vii.
New York a atins marţi un moment important în gestionarea pandemiei după ce guvernatorul Andrew Cuomo a anunţat că 70% dintre adulţii din acest stat american au primit cel puţin o doză dintr-un vaccin anti-COVID-19, informează DPA.
Muzeul de Arte şi Meserii din Paris va trimite o replică a celebrei Statui a Libertăţii la New York. A doua Statuie a Libertății va ajunge pe insula Ellis, pe 4 iulie.
Restaurantele din New York s-au redeschis la 100% din capacitate. Orașul american care a dus greul în pandemie este în plină revenire, a anunțat și primarul care a participat chiar la inaugurarea unui uriaș restaurant în ziua marii relaxări. Nici masca de protecție nu mai este obligatorie pentru cei vaccinați, inclusiv la interior.
UiPath, primul unicorn românesc, a anunţat marţi seara că a reuşit să vândă acţiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO) derulată la Bursa de la New York, operaţiune în cadrul căreia a strâns 1,34 miliarde de dolari, informează Reuters.
Una dintre picturile ''monumentale'' cu nuferi realizate de artistul impresionist francez Claude Monet ar putea fi adjudecată pentru suma de 40 de milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate la New York pe 12 mai.