nato
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat marți la reuniunea la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru lansarea Dialogului Reînnoit privind Securitatea Europeană, prilej cu care s-a pronunţat împotriva oricăror încercări de subminare a "arhitecturii europene de securitate".
Trupele ruse vor părăsi Belarus după ce se vor încheia exerciţiile militare comune, asigură Kremlinul
Rusia îşi va retrage forţele armate din Republica Belarus după ce se vor încheia manevrele militare comune de acolo, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează DPA şi AFP.
Peste o sută de soldaţi americani au ajuns în România și se ocupă de încartiruirea trupelor care urmează să mai vină. În unele orașe, responsabilii cu protecția civilă verifică adăposturile pentru populație
Peste 100 de soldaţi americani au ajuns deja în România. Sunt specialiştii care se ocupă de instalarea trupelor. Așa cum a decis Pentagonul, 1.000 de soldați americani vor ajunge în țara noastră pentru securizarea zonei și sprijinirea aliaților în fața amenințărilor Rusiei. Între timp, în unele orașe din România, responsabilii cu protecția civilă verifică adăposturile pentru populație. Sunt peste 4.500 în toată țara.
Negocieri încrucișate pentru detensionarea situației de la granița Ucrainei. Șeful Comitetului Militar al NATO: "Dacă te uiți la concentrarea de forţe, Rusia ar putea avea, de fapt, suficiente forțe pentru o invazie serioasă"
Sperăm ca Rusia să înțeleagă că nu este în interesul său să înceapă un conflict. Este declarația făcută de ministrul român de Externe pentru BBC. Bogdan Aurescu a reiterat faptul că facilitatea de apărare anti-rachetă din România nu reprezintă o amenințare la adresa Rusiei. Între timp, în Polonia au aterizat avioane cu trupe și echipamente americane pentru întărirea flancului estic. La Washington au loc discuții luni seară între președintele Biden și cancelarul Germaniei. Rusia a adus în Belarus bombardiere strategice, iar armata ucraineană face exerciții lângă Crimeea.
Macron, față în față cu Putin, la Moscova: Un răspuns util este cel care permite să evităm războiul şi aduce elemente de încredere, stabilitate şi vizibilitate
Președintele Franței, Emanuel Macron, încearcă să îl oprească pe Vladimir Putin să înceapă un război în Ucraina. Liderul francez a venit la Moscova și s-a întâlnit personal cu omologul rus. Acesta este încă unul dintre eforturile diplomatice pentru detensionarea crizei. Iată declarațiile făcute la începutul discuțiilor.
Stoltenberg: Luăm în considerare mai multe ajustări pe termen lung ale prezenței noastre în estul Alianței
NATO ia în considerare o postură militară pe termen lung în estul Europei pentru a-şi întări apărarea, a declarat astăzi secretarul general Jens Stoltenberg, în contextul în care tensiunile rămân mari din cauza acumulării de trupe ruse de la graniţa cu Ucraina, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Marea Britanie va trimite 350 de soldați suplimentari în Polonia
Marea Britanie va trimite 350 de soldaţi suplimentari în Polonia, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident în privinţa Ucrainei, a anunţat astăzi ministrul Apărării Ben Wallace, potrivit AFP şi Reuters.
NATO intenţionează să-şi crească prezenţa în statele baltice şi Polonia, dacă Rusia menţine trupele în Belarus
NATO intenţionează să-şi crească prezenţă militară în statele baltice şi Polonia în cazul în care Rusia îşi menţine trupele în Belarus după un exerciţiu militar planificat, a declarat luni şeful comitetului militar al alianţei, Rob Bauer, citat de Reuters.
Ruşii pregătesc exerciţii militare la graniţa Ucraina-Belarus. Soldaţii ucraineni se pregătesc intens pentru o invazie. Disident rus: Putin se teme să intre în Ucraina
Primii militari americani din forţele trimise de preşedintele american Joe Biden să apere flancul estic al Alianţei nord-atlantice au sosit în Germania şi Polonia. În tot acest timp, ruşii pregătesc exerciţiile militare de la graniţa Ucrainei cu Belarusul. Pare a fi liniştea dinaintea furtunii, astfel că soldaţii ucraineni se pregătesc intens pentru invazia rusească. Dacă aceasta va avea loc sau diplomaţia va câştiga în acest conflict este încă un mister.

