Premierul Nicolae Ciucă, de Ziua NATO: Suntem prima ţară aliată pe teritoriul căreia NATO a activat în premieră istorică Forţa sa de Reacţie Rapidă

România va depune toate eforturile pentru ca prezenţa militară aliată şi americană să fie sporită şi consolidată, pentru a garanta securitatea cetăţenilor, transmite premierul Nicolae Ciucă, în contextul Zilei NATO în România. Ziua NATO în România este marcată în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie. Se împlinesc 18 ani de apartenenţă a ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică, organizaţie care împlineşte pe 4 aprilie 73 de ani de existenţă.

Președintele Klaus Iohannis, de Ziua NATO: Beneficiem de cele mai solide garanţii de securitate din istorie, de cea mai extinsă şi durabilă protecţie concretă

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei NATO, că va continua să susţină cu putere consolidarea relaţiei transatlantice, pe care o consideră a fi coloana vertebrală a Alianţei şi a comunităţii de valori democratice şi de securitate din care face parte România. Ziua NATO în România este marcată în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie. Se împlinesc 18 ani de apartenenţă a ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică, organizaţie care împlineşte pe 4 aprilie 73 de ani de existenţă.

Război în Ucraina, ziua 39 | Cadavre pe străzile din Bucha. Martor: "Tancurile trăgeau de acolo în noi. Niște câini!". Femei ucise la Irpin, trupuri călcate cu tancul. Explozii puternice la Odesa

Războiul din Ucraina a ajuns pentru prima oară și în orașul port Odesa. Duminică dimineață, rușii au bombardat mai multe elemente din infrastructura orașului, fără să lovească ținte civile. Rușii afirmă că au distrus o rafinărie de petrol și trei depozite de combustibil. Președintele Zelenski a avertizat că Rusia vrea să ocupe tot estul și sudul țării. Între timp, în regiunea Kiev, retragerea rușilor a lăsat în urmă un adevărat coșmar. În localitatea Bucha, primarul afirmă că peste 300 de locuitori au fost uciși de ruși în ultimele săptămâni, cadavrele unora dintre ei fiind lăsate pe străzi. Și Irpin, tot din regiunea Kiev, este devastat. Comunitatea internațională este revoltată. Liderii europeni condamnă ororile și consideră că se poate vorbi despre crime de război.

EXCLUSIVITATE Susținere pentru Ucraina prin muzică. Voci la unison la Paris - două coruri, francez și român, alături de muzicienii din Ucraina

Două coruri, francez şi român, au transmis, de la Paris, un mesaj de solidaritate cu poporul ucrainean, printr-un concert eveniment dirijat de maestrul Christian Ciucă. A fost, în acelaşi timp, şi un mesaj de susţinere faţă de artiştii şi muzicienii din Ucraina, care nu pot fi în aceste momente în faţa publicului.

Război în Ucraina, ziua 38 | Trupele ruse se retrag din nordul țării. Ucrainenii au controlul regiunii Kiev. În jur de 3 mii de civili au fost evacuați din Mariupol. Harkov este doar o umbră a orașului de acum o lună

Trupele ruse continuă retragerea din nordul ţării și din regiunea capitalei, dar lasă în urmă un adevărat dezastru și, potrivit președintelui Zelensky, ascund mine în casele localnicilor și chiar prin hainele persoanelor decedate. Printre cei morți la Kiev a fost confirmat și un fotojurnalist ucrainean, colaborator al agențiilor de presă străine. Este al 8-lea ziarist ucis de la începutul invaziei. Președintele Zelensky avertizează că urmează noi ofensive puternice în est și sud. SUA au anunțat un nou pachet de 300 de milioane de dolari pentru Ucraina, unde vor livra echipamente militare și medicale.

Ultima Oră

Cele mai citite