Președintele Klaus Iohannis, de Ziua NATO: Beneficiem de cele mai solide garanţii de securitate din istorie, de cea mai extinsă şi durabilă protecţie concretă

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei NATO, că va continua să susţină cu putere consolidarea relaţiei transatlantice, pe care o consideră a fi coloana vertebrală a Alianţei şi a comunităţii de valori democratice şi de securitate din care face parte România. Ziua NATO în România este marcată în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie. Se împlinesc 18 ani de apartenenţă a ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică, organizaţie care împlineşte pe 4 aprilie 73 de ani de existenţă.

"Au venit americanii!" Localnicii din Vama Siret au filmat și au fotografiat momentul în care elicopterul american a aterizat pe câmpul din apropierea frontierei cu Ucraina

"Au venit americanii". Asta și-au spus mai mulți localnici din Vama Siret, după ce ieri au văzut un elicopter al armatei americane care a aterizat pe un câmp, nu departe de punctul de trecere al frontierei cu Ucraina. Din aparatul de zbor au coborât câțiva soldați. Vizita surpriză s-a dovedit a fi, în final, o simplă manevră militară.

România, importantă pentru NATO. Generalul Joseph Ralston, fostul șef militar al Alianței Nord Atlantice, intervievat în exclusivitate de Adelin Petrișor

Zona Mării Negre este foarte importantă pentru NATO, pentru că nimeni nu vrea ca instabilitatea din Orientul Mijlociu să se transfere în Europa, iar România are un rol important în acest sens. Declarația a fost făcută de generalul Joseph Ralston, fostul șef militar al Alianței Nord Atlantice. El a participat la un forum organizat la Constanța de New Strategy Center și NATO și a fost intervievat în exclusivitate de Adelin Petrișor.

EXCLUSIV Înzestrarea armatei și situația de la Marea Neagră, discutate de ministrul Mihai Fifor cu omologul său american, James Mattis

Situaţia de securitate la Marea Neagră şi elemente legate de programele de înzestrare a armatei sunt principalele teme discutate de ministrul român al Apărării cu omologul său american, James Mattis. România a solicitat sprijin din partea Statelor Unite pentru un nou proiect pe care vrea să-l deruleze în cadrul NATO. Loara Ştefănescu a încercat să afle, de la ministrul Apărării, Mihai Fifor, care s-a aflat la Munchen, detalii despre noile iniţiative de securitate ale Bucureştiului.

Ultima Oră

Cele mai citite