Continuă ancheta și controalele la Spitalul Urziceni, în cazul femeii care a născut în curte. Tot mai mulți oameni se plâng de modul în care sunt tratați de medici și acuză lipsa personalului de specialitate

Sunt controale și anchete la spitalul din Urziceni, unde o femeie a născut în curte, direct pe asfalt, fără să primească asistenţă medicală de la angajații unității medicale. Până acum au fost amendate mai multe persoane, însă nu s-a făcut nicio demitere, așa cum a cerut ministrul Sănătății, și nimeni nu și-a dat demisia. Primarul localității nu a luat nicio măsură, deși are spitalul în subordine. Spune că așteaptă rezultatele corpului de control al ministrului. Deși, Inspecția Sanitară de Stat a constatat încă de luni o serie lungă de probleme, de la lipsa medicilor, până la nerespectarea regulamentelor.

Anchetă și amenzi la Spitalul din Urziceni, după ce o femeie a născut pe trotuarul din fața instituției medicale. Rafila: Nu credeam să mai văd așa ceva. Managerul spitalului a fost sancționat cu 4.000 de lei

Caz incredibil în Ialomița. O femeie a născut pe trotuar, chiar în curtea Spitalului din Urziceni. A fost asistată de un echipaj de la ambulanță, care susține că n-a mai avut timp s-o urce în mașină. Imaginile au fost postate pe internet și au generat un val de reacții, inclusiv ale autorităților. Femeia venise să nască la spital, dar cel din Urziceni nu are medic de gardă pentru gravide, așa că a fost chemată salvarea să o transporte la Slobozia. Nu a mai fost însă timp. Mama a ajuns acolo după naștere, cu bebelușul lângă ea. Cei doi sunt în stare bună.

O femeie de 42 de ani, din Piatra Neamț, a murit după ce a decis să nască acasă, cu ajutorul unei moaşe. Medicii i-ar fi spus că e o sarcină cu risc

E anchetă la Piatra Neamț, unde o femeie de 42 de a murit după ce a născut acasă. Medicii i-ar fi spus că e o sarcină cu risc, dar femeia a decis să nu meargă la spital. Au apărut însă complicații care în final au dus la decesul femeii, în ciuda eforturilor făcute de medici ca să o salveze. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Atenție, urmează informații cu impact emoțional!

Un bebeluș s-a născut, în premieră, din ADN-ul a trei persoane

Pentru prima dată un copil britanic s-a născut din ADN-ul a trei persoane, a transmis autoritatea de reglementare a fertilităţii, scrie BBC. Cea mai mare parte a ADN-ului nou-născutului provine de la cei doi părinți ai săi și aproximativ 0,1%, de la o a treia femeie donatoare.

Intervenții dramatice, dar și pline de speranță, printre nămeți. O femeie din Botoșani a născut asistată video de medici. Mama și fetița au fost transportate în siguranţă la Spitalul Orăşenesc Săveni

În luna aprilie, iarna a lovit zona Moldovei cu o forţă nemaivăzută. Peste 400 de oameni au rămas înzăpeziţi după ce maşinile în care erau n-au mai putut înainta din cauza nămeţilor pe mai multe drumuri naţionale şi judeţene. Au fost intervenţii dificile, dramatice, dar şi pline de speranţă. O femeie din Botoşani a fost ajutată, prin apel video, de personalul medical, să nască o fetiţă sănătoasă.

Ultima Oră

Cele mai citite