monumente
Un medic pensionar din Năsăud a donat statului monumente ale unor personalități din istoria țării, timp de mai bine de 20 de ani. După 40 de astfel de donații, medicul generos s-a stins chiar a doua zi după realizarea acestui material, cu trei zile înainte să împlinească 80 de ani.
#eusuntromania Monumentele care reamintesc de România Mare sunt readuse la viață în Basarabia
Monumentul luptătorilor pentru puterea sovietică. Monumentul colaboratorilor Ministerului de Interne. Mausoleul lui Lenin. Ai zice că te afli la Phenian, dar aceste relicve sunt la tot pasul pe străzile Chişinăului. Sunt de neatins, pentru că autorităţile comuniste le-au declarat acum 10 ani "monumente ocrotite de stat". Statuile care aminteau de perioada României Mari au fost rase de pe faţa pământului de Armata Roşie, dar acum, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, adevărata istorie începe să fie cunoscută.
Crucea de pe Caraiman, inaugurată în 14 septembrie 1928
Ridicată din dorinţa Reginei Maria, Crucea Eroilor Neamului a fost inaugurată şi sfinţită în 14 septembrie 1928, în ziua celei mai vechi şi importante dintre sărbatorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. Monumentul din Bucegi este unic în lume atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni.
Crucea de pe Caraiman va fi reabilitată cu fonduri europene
Monumentul comemorativ al eroilor români din Primul Război Mondial, crucea de pe Caraiman, va fi reabilitat. Două ministere vor colabora pentru finanțarea lucrărilor de restaurare.
Turiștii sau locuitorii Romei vor fi amendați cu până la 240 de euro dacă se așază sau mănâncă pe bordurile fântânilor antice
Cetatea Eterna își va apăra tezaurul cultural mult mai bine. Municipalitatea din Roma a emis un decret care va proteja 40 de fântâni și monumente de interes artistic și istoric.
- 1
- 2

