70 de mii de persoane au venit să se închine la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, în cadrul celui mai mare pelerinaj din țară. Distanțarea, o măsură sanitară greu de respectat

A fost o zi de mare sărbătoare astăzi la Iași, unde a fost sărbatorit Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a celor săraci. Au participat mii de credincioşi, mai ales că oricine a avut acces, vaccinat sau nu. Au fost luate însă măsuri suplimentare de siguranţă şi pentru păstrarea distanţei. Dacă în curtea Catedralei oamenii au păstrat distanța, la rând nu au mai ținut cont, nerăbdători să ajungă mai repede la racla cu moaște. Ziua s-a încheiat fără incidente.

Pelerinii au început deja să sosească la moaştele Sfintei Parascheva de la Iași. Sunt așteptate decizii privind măsurile de protecție la pelerinaj

După un weekend aglomerat, în care sute de pelerini au mers la Mitropolia din Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, astăzi a fost mai puţină lume. Pelerinajul începe oficial la sfârșitul acestei săptămâni, însă, deocamdată, autorităţile nu au stabilit un plan de măsuri suplimentare de protecţie. Iar de marți, municipiul intră în scenariul roșu, așa că nu este exclus ca autoritățile să impună noi restricții, inclusiv pentru pelerini. O decizie în acest sens urmează să fie luată în zilele următoare.

Ultima Oră

Cele mai citite