IMAGINI NEEDITATE CU A DOUA EXPLOZIE DE LA CREVEDIA! 46 de pacienți internați în spitalele din Capitală, dintre care 26 de pompieri! Patru pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia. Trei mii de localnici, evacuați

FILMUL EVENIMENTELOR Un apel la 112 a semnalat la 18.50 o explozie urmată de incendiu la o stație de gaz petrolier lichefiat din localitatea Crevedia. Informațiile inițiale arătau că o persoană a murit, iar cel puțin 7 sunt rănite. O nouă explozie a avut loc la ora 20.55 și i-a afectat pe salvatorii aflați în prima linie. 26 de pompieri au fost răniți. StirileTVR.ro vă prezintă imaginile needitate ale celei de-a doua explozii, așa cum a fost surprinsă de operatorul TVR Mircea Târnăcop. Potrivit premierului, 4 pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia. Șeful UPU SMURD București, Bogdan Oprița, a detaliat că au fost identificate 7 locuri în afara țării, unde pompierii răniți grav pot să fie transportați. Ministerul Apărării pune la dispoziție două aeronave. Cel mai probabil, duminică dimineață va începe evacuarea pacienților în străinătate.

Ultima Oră

Cele mai citite