Mircea Miclea, fost ministru al Educației, despre testarea antidrog din instituțiile de învățământ, la TVR Info: Copiii au adus drogurile în această ţară? Trebuie să căutăm responsabilii în altă parte, nu în şcoală

Testarea antidrog în școli este o spoială în materie de soluții pentru această problemă gravă, consideră fostul ministru al Educației, profesorul Mircea Miclea. Este, de fapt, o modalitate prin care puterea se derobează de rezolvarea acestui fenomen, în condiţiile în care responsabilitatea este integrală la nivelul decidenților politici. Mircea Miclea a fost invitatul Dianei Dumitrașcu, la emisiunea Info Edu, de pe TVR Info.

Elevii primesc bursele de merit pe două luni. Printre ei sunt şi elevi cu media 10, dar şi elevi cu media 1. Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, în exclusivitate, la TVR Info: Se comunică un mesaj extrem de păgubos

Astăzi este ziua în care elevii primesc bursele de merit pe două luni, septembrie şi octombrie. Printre ei sunt şi elevi cu media 10, dar şi elevi cu media 1. În opinia profesorului Mircea Miclea, actualul sistem de burse este greşit şi trebuie regândit.

Care este diferența dintre un profesor bun și un profesor excelent? Cum te ajută un dascăl să iei cele mai bune decizii în viață? Explicațiile fostului ministru al Învățământului, Mircea Miclea

Mircea Miclea a creat portretul profesorului excelent, într-un discurs motivațional pe care l-a avut miercuri, la Gala Merito. El a vorbit despre profesorii care, prin metodele și procedurile de predare, îl lasă pe elev nu doar cu cât mai multe cunoștințe școlare, dar îi creează acestuia un ansamblu mental care să-l ajute mai târziu să ia cele mai bune decizii în viață. Gala Merito a fost ocazia pentru ca 12 profesori să fie premiați pentru profesionalism în educație. 

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, la TVR Info: Exmatricularea temporară, o ultimă soluţie. Pănă la ea: alocarea unui profesor de sprijin, consilierea psihopedagogică, implicarea părinţilor

Calitatea pregătirii personalului didactic, lipsa de implicare a părinţilor şi regulamente şcolare neclare şi prea puţin riguroase - toate acestea au legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi în şcolile din România. Este opinia profesorului şi fostului ministru al Educaţiei, Mircea Miclea. Potrivit acestuia, exmatricularea temporară ar putea fi o soluţie, însă doar atunci când restul metodelor au fost epuizate. Declaraţiile au fost făcute aseară, la emisiunea INFO EDU, la TVR INFO.

Ultima Oră

Cele mai citite