Reducerea adaosului comercial la produsele alimentare de bază, reforma pensiilor speciale, noua lege a salarizării și jaloanele din PNRR - discuții din primele întâlniri de lucru ale guvernului

Adaosul comercial la pâine, lapte, carne, ouă şi ulei va fi plafonat pentru o perioadă de 6 luni, potrivit unor surse. Măsura se va aplica pe întregul lanţ de producţie. La pâine, de exemplu, adaosul comercial ar fi acum de 80%, iar la ulei, de 70%. Aceasta ar fi una dintre soluțiile noului guvern pentru reducerea inflației. Premierul și miniștrii au discutat astăzi și despre reforma pensiilor speciale. Soluţia Executivului, după discuţii cu Comisia Europeană, este să crească perioada de contributivitate, iar în primii 5 ani de la adoptarea legii, aceasta va creşte cu o lună la fiecare jumătate de an.

Investiţiile cu fonduri europene în infrastructură vor avea preţuri ajustate din cauza scumpirilor

Guvernul a aprobat creşterea costurilor pentru investiţiile cu fonduri europene în infrastructură pentru că marii constructori au avertizat că, altfel, vor fi nevoiţi să suspende lucrările pe şantiere. Prețurile utilităților și materialelor de construcții au crescut simțitor, a argumentat ministrul Marcel Boloș, iar constructorii aveau neapărată nevoie de ajustarea sumelor prevăzute în contracte, ca să poată continua proiectele de infrastructură finanțate cu bani europeni.

Budăi: Veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum s-a scris în PNRR. Boloş se declară solidar cu ministrul Muncii

Veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum s-a scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi am convingerea că vom avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România, a scris, marţi, pe propria pagină de Facebook, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

Guvernul a adoptat Ordonanța "Adio hârtii". De la 1 iunie, Ministerul Fondurilor Europene va folosi exclusiv sistemul digital

De la 1 iunie, toți angajații Ministerului Fondurilor Europene și ai structurilor aflate în subordine au obligația de a folosi exclusiv sistemul digital și de a renunța la hârtii în interacțiunea pe care o vor avea cu beneficiarii finanțărilor, a anunțat astăzi instituția. Decizia se regăsește într-o ordonanță adoptată ieri în ședința de guvern.

Guvernul a adoptat un pachet de cinci măsuri de sprijin pentru cei afectați de criza COVID, finanțate din fonduri europene

Guvernul a adoptat, luni, cinci măsuri de sprijin care vor fi finanțate din fonduri europene, care însumează 810 milioane de euro. Acestea se referă la echipamentele medicale şi de protecţie, stimulentul de risc pentru personalul medical implicat direct în tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus, asistența la domiciliu a persoanelor peste 65 de ani, ajutorul celor care sunt în șomaj tehnic și oferirea unor pachete cu produse de igienă coroprală, a anunțat la finalul ședintei de Guvern Marcel Boloș, ministrul Fondurilor europene.

Miniștri interimari la Transporturi și Dezvoltare Regională: Rovana Plumb și Eugen Teodorovici. Președintele a semnat decretele pentru desemnare

Premierul Viorica Dăncilă a transmis luni președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de desemnare a miniștrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor și Dezvoltării Regionale. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost propus pentru asigurarea interimatului la ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a fost propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Bani europeni pentru drumuri. Corina Crețu: Putem să plătim studiul de fezabilitate pentru autostrada Iași - Tîrgu Mureș

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, spune că România nu a fost pregătită pentru a atrage fonduri europene imediat după intrarea în blocul comunitar, însă executivul european este dispus să ofere o mână de ajutor autorităţilor de la Bucureşti. Asta doar dacă decidenţii vor să folosească aceşti bani pentru proiectele de infrastructură pe care le aşteaptă atât românii, cât şi investitorii care au afaceri în ţara noastră.

Ultima Oră

Cele mai citite