Ministerul Transporturilor
În lipsa investiţiilor, trenurile de călători au ajuns să circule cu locomotive chiar şi mai vechi de 40 de ani. Autorităţile dau asigurări că situaţia se va schimba, cât de curând. Pentru început, vor fi achiziţionate 16 locomotive electrice noi, iar alte 55 ar urma să fie modernizate cu bani europeni. Sindicaliştii susţin însă că necesarul e mult mai mare şi consideră că 70% din parcul de locomotive ar trebui retras din circulaţie.
Locomotiva care a provocat accidentul îngrozitor din gara Galați tocmai ieșise din revizie. Ministrul Transporturilor: Sunt zeci de ani, cam 20, de când nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România
Locomotiva care a provocat accidentul din Galați, în urma căruia o persoană a murit și 3 au fost rănite, ieşise din pregătirea tehnică exact în dimineața zilei de sâmbătă. Este o informație confirmată chiar de ministrul Transporturilor, în prima sa conferință de presă după tragicul eveniment. În explicațiile date public, Sorin Grindeanu a vorbit despre subfinanțarea din domeniul feroviar.
Starea sistemului feroviar și subfinanțarea din ultimii 30 de ani, în vizor. E nevoie de investiții masive nu doar în înnoirea parcului pentru transport, ci și în infrastructură de calitate
Directorul CFR Călători dă vina pentru ce s-a întâmplat la Galați pe subfinanțarea cronică din ultimii 30 de ani a sistemului căilor ferate. Și sindicaliștii acuză lipsa investițiilor - avem locomotive de peste 40 de ani, care accelerează necontrolat. Conducerea Ministerului Transporturilor spune că a dat drumul la achiziții, iar primele trenuri noi, electrice, vor veni până la finalul anului viitor. În același timp, ministrul a cerut verificări tehnice de urgenţă la tot materialul rulant. Există însă şi două ordine de ministru din 2022 şi 2023, care permit amânarea reviziilor tehnice sau a reparaţiilor planificate la vagoane cu 6 luni. Sorin Grindeanu precizează că amânarea reparaţiilor este valabilă doar pentru vagoane, nu şi pentru locomotive.

Ministrul Transporturilor cere explicații și soluții urgente după accidentul din gara Galați. Sorin Grindeanu solicită o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări și măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs sâmbătă seară, în gara Galați. Reamintim că o persoană a murit și 3 au fost rănite după ce o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători.
Lucrările la podul peste Dunăre, care va face legătura între județele Galați, Brăila și Tulcea, în etapa finală de execuție
Încă puțin și podul peste Dunăre care va face legătura între județele Galați, Brăila și Tulcea va fi gata. Deși sunt în întârziere, Ministerul Transporturilor anunță că lucrările au intrat în etapa finală de execuție la podul peste Dunăre. Șoferii însă ar putea trece Dunărea pe pod abia la începutul verii. Asta dacă vremea va permite turnarea asfaltului.

Cele 15 spitale din rețeaua Ministerului Transporturilor urmează să treacă la primării și consilii județene
Guvernul României pregătește transferarea rețelei de spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către autoritățile locale, pentru ca aceste servicii să fie aduse cât mai aproape de nevoile comunității, anunță Executivul, într-un comunicat. Întâi se va crea cadrul legislativ necesar. Un comitet interministerial va analiza ce resurse au autoritățile locale pentru a dezvolta și consolida aceste unități medicale./p>

Specialiştii români vor putea începe măsurătorile pe Canalul Bâstroe din 15 martie
Decizia a fost convenită astăzi, în cadrul primei întâlniri tehnice româno-ucrainene referitoare la Canalul Bâstroe.
"Carpatica Feroviar" - o nouă companie ar putea lua locul CFR Marfă. Planul autorităților e ca noua societate de transport să devină funcțională în 2024
Statul va avea o nouă companie feroviară de transport marfă, care să corespundă mai bine nevoilor strategice, în contextul războiului din Ucraina. Noua societate s-ar putea numi "Carpatica Feroviar" și va fi înființată în locul CFR Marfă, de la care autoritățile au de recuperat un ajutor de stat de peste 400 de milioane de euro. Sindicaliștii se tem însă că, odată cu lichidarea CFR Marfă, o parte din bunuri riscă să ajungă pe nimic la operatorii privați.
Discuții despre Canalul Bâstroe ar putea avea loc săptămâna viitoare, între miniştrii Mediului din Ucraina şi România
Miniştrii Mediului din Ucraina şi România s-ar putea întâlni, la începutul săptămânii viitoare, pentru discuţii despre lucrările de pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării. Este propunerea ucrainenilor, care a fost acceptată de Ministerul Mediului de la Bucureşti. Vor fi primele discuţii oficiale pe acest subiect sensibil pentru care ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Externe.