ministerul educaţiei naţionale
Cluburile sportive studenţeşti cu personalitate juridică, înfiinţate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, vor funcţiona, începând din noul an universitar, în subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat, transmite ministerul într-un comunicat. Hotărârea a fost luată în ședința de astăzi a executivului.
Generație pierdută pe jumătate. Zeci de mii de elevi înscriși la școală acum 12 ani s-au pierdut pe traseul educațional
România pierde elevi pe bandă rulantă. O arată o analiză a numărului de copii care acum 12 ani intrau în clasa I şi cifra celor care s-au înscris la Bacalaureat. În jur de 70 de mii de elevi au încheiat mai repede socotelile cu şcoala. Această generaţie rămâne una dintre cele mai încercate - a avut parte de 17 miniştri ai Educaţiei în 12 ani!
Soluții pentru copiii geniali, după ce Știrile TVR au prezentat cazul extraordinar al unui băiețel. Prof. Colceag, antrenorul de genii: E nevoie de profesori pregătiți și de curriculum diferențiat
Centrele care-i pregătesc pe elevi să facă performanţă la diverse materii se vor ocupa şi de copiii geniali de vârste mai mici. Aşa a decis Ministerul Educaţiei, după ce Ştirile TVR v-au arătat un băieţel care uimeşte lumea la 3 ani: socoteşte, ştie cuvinte în 5 limbi străine, figuri geometrice şi formule chimice. Geniile se pot pierde, atrage atenția expertul Florian Colceag, care spune că e nevoie de profesori pregătiţi şi de programe speciale.
Luni încep probele scrise la Bacalaureat! Toate sălile de examen sunt supravegheate video și audio. Linie TELVERDE pentru sesizări
Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu testul scris la Limba şi literatura română. Marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri este programată proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi a specializării, se desfășoară joi. Ministerul Educației Naționale a anunțat că pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800.801.100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise.
Elevii s-au întors la cursuri. Următoarea vacanță începe pe 15 iunie
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Evaluare Națională 2019. Calendarul examenelor
Calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale în anul şcolar 2018-2019 pentru absolvenţii clasei a VIII-a a fost aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Pichet FSLI la Ministerul Muncii. Sindicaliștii cer modificarea Legii salarizării
Lipsa dialogului şi modul în care au fost stabilite salariile cadrelor didactice i-au scos pe reprezentantii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ în stradă. Aproximativ 100 de persoane s-au adunat în fața Ministerului Muncii. Printre nemulțumiri se numără salarizarea și sporurile pe care le primesc profesorii, dar și modificarea legii pensiilor, pentru ca angajații din educație să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. În replică, ministerul Muncii promite că va analiza situația.
Ministrul Educației: Cred că articolul prin care legea nu poate fi modificată în următorii 10 ani de zile va fi inclus
Ministrul Educației, Liviu Pop, a reiterat luni, la TVR1, că până anul viitor vom avea în Parlament proiectul Legii Educației Naționale. Liviu Pop este de părere că articolul, prin care legea nu va mai putea fi modificată pe anumite puncte importante, va fi inclus.
Ministrul Educaţiei a aprobat alte cinci manuale şcolare pentru elevii de clasa a V-a
Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a aprobat miercuri, 6 septembrie, prin ordin, manualele școlare de clasa a V-a pentru cinci discipline: Istorie, Educație tehnologică, Informatică, Limba engleză (limbă modernă 2) și Limba engleză (limbă modernă 1) - studiu intensiv.
- 1
- 2