Mihai Eminescu

135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti

În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România. Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi unei mici planete.
Mihai Eminescu

În 15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Zi a culturii naţionale

Ziua Culturii Naționale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011. Data la care se sărbătorește această zi este data nașterii poetului național Mihai Eminescu. „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica.

Trei dintre fotografiile lui Eminescu, expuse la București

Mihai Eminescu evita să stea în preajma aparatelor de fotografiat deoarece considera că nu e fotogenic. De aceea ne-au rămas doar patru fotografii care îl ilustrează. Astăzi, trei dintre acestea s-au reunit într-o casă de licitații din Capitală, după ce colecționarii care le dețin au fost de acord să le expună.

Evenimente în țară și străinătate, de Ziua Culturii Naționale. 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, sărbătoriți și la Chișinău. Spectacol la Opera Națională București

Se împlinesc 173 de ani de la naşterea "poetului nepereche", Mihai Eminescu, autorul celui mai lung poem de dragoste, omologat de Academia Recordurilor Mondiale. 15 ianuarie este şi Ziua Culturii Naţionale, marcată prin diverse evenimente. Iubitorii de artă şi cultură au fost invitaţi să viziteze gratuit diverse expoziţii şi muzee. Iar Institutul Cultural Român a organizat, în 20 de oraşe din străinătate, o serie de evenimente cu ocazia Zilei Culturii Naționale.Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, au fost prezenţi duminică seara la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naţionale, desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti.

15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale şi ziua lui Mihai Eminescu

Mai este citită opera lui Eminescu, mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi chiar unei mici planete.

133 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Marele poet, omagiat la Ipoteşti

În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România. Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi unei mici planete.

Ultima Oră

Cele mai citite