Joi 3 iulie 2025 | București 32˚C / Senin

Companiile care vor conduce lumea. În 20 de ani au ajuns adevărați coloși

Facebook este de 20 de ani în vieţile noastre, cu bune şi rele. Compania care deţine suita de aplicaţii de socializare, Facebook, Whatsapp, Instagram sau Messenger, este una dintre cele mai mari din lume. Și când zicem cele mai mari, ne referim indiferent de domeniu. Așa că, să ne uitam la banii din spatele aplicațiilor pe care le folosim zi de zi.

Meta lansează chatboți AI cu „personalitate” pe Messenger

Campania Meta, care deține Facebook, a anunțat o serie de noi chatboți care vor fi utilizați în serviciul său Messenger. Chatboții vor avea „personalitate” și se vor specializa pe anumite subiecte, cum ar fi vacanțele sau sfaturile de gătit, relatează BBC.

Un proiect care prevede ca autoritățile să aibă acces la conversațiile private de pe rețelele de socializare și aplicațiile de mesagerie stârnește controverse

Autoritățile vor să aibă acces la conversațiile private de pe rețelele de socializare și aplicațiile de mesagerie. Și încearcă să-i oblige pe furnizorii acestor servicii să sprijine organele statului pentru a intercepta mesajele. Prevederea a fost inclusă într-un proiect de lege pe care Guvernul Cîțu l-a trimis Parlamentului chiar înainte de a fi demis. Experții atrag atenția că inițiativă este un atac la viața privată.

Facebook anunţă lansarea monedei virtuale Libra

Facebook a dezvăluit, marți, planurile de a lansa o monedă virtuală numită Libra, cel mai recent pas în efortul său de a se extinde dincolo de rețelele sociale și de a avea acces la comerțul electronic și la plățile globale, potrivit Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite