Școala a început în plin sezon gripal și mulți elevi au absentat. Ministerul Educației mizează pe responsabilitatea părinților și pe triajul zilnic la începutul primei ore de curs

Trei milioane de elevi ar fi trebuit să revină de astăzi în şcoli şi grădiniţe, doar că în mai toate clasele mulți copii au absentat pentru că sunt bolnavi. Cei prezenţi au trecut prin triajul epidemiologic făcut de medicul şcolii sau de profesori. Pentru profesori, elevi și părinţi urmează câteva săptămânmi complicate, pentru că vârful acestui sezon gripal ar putea fi atins în perioada 15 ianuarie - 10 februarie.

Clopoțelul a sunat pentru încă un an școlar în pandemie. Cei mici au primit încurajări de la politicieni, dar și de la campionul european la înot David Popovici

A sunat clopoțelul în majoritatea unităților de învățământ din țară. Cu mici excepții, aproape 3 milioane de elevi au revenit în bănci în cel de-al doilea an școlar început în pandemie. Emoțiile au fost parcă mai mari decât în alți ani. Pentru mulți, a fost momentul revederii, în condiții aproape de normalitate, chiar dacă masca de protecție le va fi în continuare cel mai bun coleg de clasă. Ca în anii buni, curțile școlilor au fost neîncăpătoare. Cu uniformă, ghiozdan și buchete de flori, școlarii, mai mici sau mai mari, s-au bucurat de reîntâlnirea cu colegii și dascălii. După mai mult de un an de școală online, părinții au încercat să fie relaxați și spun că speră să se respecte regulile sanitare. Însă au fost și elevi care au protestat în faţa Guvernului. La festivități au participat și politicieni, care au făcut apel la responsabilitate.

Ordin comun MS-ME: Cursurile la o clasă primară se suspendă 14 zile la apariţia unui caz de infectare; reluarea orelor - prin decizia conducerii unităţii, după consultarea DSP

Cursurile se suspendă 14 zile la o clasă din învăţământul primar sau o grupă de grădiniţă la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii făcut joi public. Iar reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar, după consultarea Direcţiei de Sănătate Publică.

Reguli pentru revenirea elevilor în școli, din 8 februarie: distanță de un metru acolo unde spațiul permite, purtarea obligatorie a măștii. VEZI documentul de lucru al ordinului comun M. Educației-M. Sănătății

Ministerul Educaţiei a trimis Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate în şcoli începând de luni. Acolo unde spațiul permite, se va păstra distanţarea fizică de un metru. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării in incinta unitatii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atat în interior şi exterior.

Sondaj: 6 din 10 părinți cred că școala ar trebui să înceapă în sistem clasic. Majoritatea preconizează că elevii nu vor putea respecta distanța pe holurile școlii

Începutul noului an le pune probleme părinţilor. Este si concluzia unui sondaj făcut de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. Datele arată că jumătate din părinții elevilor nu au înțeles exact cum văd autorităţile începutul noului an școlar, iar o treime din ei cred că școala nu trebuie să înceapă în format clasic.

Ultima Oră

Cele mai citite