Ambulanțe din țară, aduse în ajutor în Capitală. Concedii întrerupte pentru personalul medical și personalul IGSU pentru a gestiona valul patru al pandemiei

În unitățile sanitare unde este cazul vor fi întrerupte concediile de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, nu vor fi acordate de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile. Este un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi aplicat de managerii unităţilor sanitare.

Guvernul a aprobat noile măsuri adoptate de CNSU privind gestionarea pandemiei. Mască de protecție obligatorie în aer liber în localități cu incidență peste 6

Guvernul a aprobat sâmbătă, prin hotărâre, noi măsuri anticovid pentru localitățile în care incidența cazurilor de COVID depășește 6 la mie. Masca devine obligatorie pe stradă, pentru toată lumea, magazinele se vor închide la ora 22.00, școlile vor rămâne deschise indiferent de rata de infectare, iar cei vaccinați sau trecuți prin boală vor putea participa la evenimente private. Circulația pe timpul nopții a persoanelor neimunizate sau care nu au trecut prin boală este restricționată. Hotărârea de guvern a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

Festivalurile Untold și Neversea 2021, în pericol. Organizatori: Noile reguli anunțate de autorități nu se pot aplica

Festivalurile Untold și Neversea 2021 sunt în pericol avertizează organizatorii care susțin că noile reguli anunțate de autorități nu se pot aplica. Și condițiile în care ar putea avea loc nunțile sau botezurile în acest an stârnesc nemulțumiri. Organizatorii de evenimente private nu știu cum va fi rezolvată problema numărului limitat de persoane prezente, iar polițiștii se tem că vor avea mari probleme în timpul controalelor.

Ajung la spital abia când nu mai pot respira și după ce s-au tratat cu ce a folosit vecinul. Semnal de alarmă tras de medicii timișoreni

Tot mai mulți pacienți ajung în ultimele luni la spital cu forme tot mai grave de COVID-19. Motivul îl reprezintă testele rapide antigen, pe care tot mai multe persoane le fac singure, la domiciliu, iar apoi se tratează cu medicamente luate "după ureche". Nu de puține ori starea de sănătate a acestor persoane se deteriorează și ajung pe mâna medicilor abia când nu mai pot respira.

Cîțu: Situația este mai gravă decât anul trecut. Ce putem face e să încetinim răspândirea bolii, ca să ne putem vaccina. Vom putea sărbători Paștele la biserică

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, la finalul ședinței de guvern, că situația epidemiologică este mai dificilă în România decât anul trecut, cazurile care ajung la ATI sunt mai grave și singura soluție este luarea de măsuri care să încetinească răspândirea virusului și vaccinarea. Prim ministrul a dat asigurări că Paștele va fi sărbătorit la biserică.

Comercianții atrag atenția că vor fi pierderi economice şi mai mari din cauza noilor restricții, care intră în vigoare duminică

Noile restricții intră în vigoare duminică, nu în această seară așa, cum se anunțase inițial. În localitățile cu rata de infectare mai mare de 4 la mie, circulaţia persoanelor este restricţionată după ora 20.00, iar magazinele se închid la ora 18 vinerea, sâmbăta și duminica. În localitățile cu rata mai mare de 7,5 la mie, aceste restricții se aplică în fiecare zi. Vor fi pierderi economice şi mai mari, atrag atenția comercianţii. Restricţiile se pot ridica rapid dacă numărul de bolnavi de covid scade.

Poliţia Capitalei: În trei ore au fost aplicate amenzi de 90.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Poliţiştii, jandarmii, pompierii şi poliţiştii locali au controlat miercuri 127 de obiective economice din alimentaţia publică, într-un interval de trei ore fiind constatate şi aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 90.000 lei, în urma verificării modului în care se respectă măsurile de prevenire şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ultima Oră

Cele mai citite