Unul dintre cele mai bune manuale de mass-media din Germania, „ABC-ul Jurnalismului”, a fost lansat în România

A fost lansat în România „ABC-ul Jurnalismului”, probabil cel mai bun manual de mass-media din Germania, unde este utilizat atât de studenți, cât și de profesori și de jurnaliștii aflați la început de drum. Chiar și redactorii și creatorii media experimentați aruncă din când în când o privire în această carte, pentru a-și reconfirma modul de lucru sau pentru a identifica alte căi și metode.

Reporteri Fără Frontiere. Clasamentul Libertăţii Presei. În România, mass-media este lipsită de independență și e supusă ingerințelor

În Europa, presa este caracterizată prin prezența unor disparități semnificative, iar ambele extreme în privința libertății au evoluat considerabil. Estonia (poziția a 4-a) și Lituania (a 9-a) – două foste state comuniste – sunt acum printre primele zece, în timp ce Țările de Jos (a 28-a) nu se mai află. Iar Grecia (locul 108) a înlocuit Bulgaria (locul 91) pe ultimul loc în Europa în topul libertății presei, consemnează Reporteri Fără Frontiere.

Comisia Europeană lansează o consultare publică asupra Legii europene privind libertatea mass-media

Comisia Europeană a lansat luni o consultare publică deschisă cu privire la viitoarea Lege europeană privind libertatea mass-media. Iniţiativa de referinţă a fost anunţată de preşedintele CE, Ursula von der Leyen, în discursul său din 2021 privind starea Uniunii, menită să protejeze pluralismul şi independenţa mass-media pe piaţa internă a UE, indică un comunicat al executivului UE, citat de Agerpres.

3 mai, Ziua Mondială a libertății presei. Mass-media pentru democrație: Jurnalismul și alegerile într-o perioadă a dezinformării

Cea de-a 26-a ediție a Zilei Mondiale a Libertății Presei este organizată de UNESCO, Comisia Uniunii Africane și Guvernul Republicii Federale Democratice din Etiopia. Evenimentul principal va avea loc la Addis Abeba, în perioada 1-3 mai la sediul Uniunii Africane. Tema din acest an "Mass-media pentru democrație: Jurnalismul și alegerile într-o perioadă a dezinformării" dezbate provocările actuale cu care se confruntă mass-media în alegeri, dar și potențialul mass-media în sprijinirea proceselor de pace și de reconciliere.

Magyar Nemzet, cel mai vechi cotidian din Ungaria și cel mai incomod pentru Viktor Orban, s-a închis

Cel mai vechi ziar de opoziție din Ungaria și cel mai incomod pentru guvernul Viktor Orban dispare de pe piață: la 80 de ani de la lansare, Magyar Nemzet a publicat astăzi ultima ediție. Ziarul se închide din motive financiare, dar opoziția acuză direct puterea că a sufocat publicația, pentru că oamenii guvernului ar fi interzis companiilor mari să-și facă publicitate în acest ziar.

Ultima Oră

Cele mai citite