Acuzații de malpraxis la Spitalul din Urlați. Un tânăr operat după un accident a rămas cu o bucată de metal în picior

Anchetă la Spitalul Orășenesc Urlați, din Prahova. Un tînăr l-a acuzat de malpraxis pe un medic de acolo. Bărbatul susține că după ce a fost operat în urmă unui accident de bicicletă, a rămas cu o bucată din mînerul frinei de la bicicletă în picior. Tînărul a aflat de asta abia cînd a ajuns în Olanda, unde muncește. Și unde, cel mai probabil, va fi supus unei noi intervenții chirurgicale. Sunt imagini și informații care va pot afecta emoțional!

Medici acuzați de ucidere din culpă, puși sub control judiciar. Au interdicția de a profesa în perioada aplicării măsurii

Pentru cei doi medici din Craiova şi Târgu Jiu acuzaţi de ucidere din culpă, au venit primele decizii ale judecătorilor. Au fost puşi sub control judiciar şi au primit interdicţia de a profesa în această perioadă. Ambii sunt foști directori ai spitalelor județene din orașele lor. Cinci pacienţi ar fi murit după intervenţii făcute de ei. Atenţie, sunt informaţii care vă pot afecta emoţional! Unul dintre medici a mai avut probleme penale şi în trecut, pentru luare de mită.

Viorel Jinga, rectorul UMF, despre cazul medicului Tesloianu: Dispozitivele care au fost în corpul altor pacienți pot fi infectate, poate fi acel biofilm care nu este penetrat nici măcar de antibiotice

Ies la iveală noi detalii șocante din dosarul cardiologului Dan Tesloianu din Iași, aflat în arest preventiv și acuzat că ar fi implantat pacienților sute de dispozitive medicale luate de la persoane decedate sau din surse necunoscute. În motivarea deciziei de arestare, judecătorii Tribunalului București arată că doctorul ar fi pus diagnostice greșite sau exagerate tocmai pentru a justifica montarea acestor dispozitive.

Manechine high-tech pentru antrenarea cadrelor medicale. Medic UMF "Carol Davila" Bucureşti: Scădem riscul de a face malpraxis în cadrul practicii curente

Manechine umanoide robotice de ultimă generație ajută cadrele medicale din România să trateze mai bine pacienții. O astfel de mașinărie este folosită într-un centru de simulare pentru a recunoaște un AVC şi un infarct și a exersa manevrele salvatoare. Tot mai multe şcoli şi universităţi medicale folosesc simulatoare pentru a antrena viitori şi actuali asistenţi şi doctori, fără riscuri pentru oameni.

Anchetă după moartea unui tânăr. Familia acuză că a fost diagnosticat și tratat greșit la Spitalul din Mangalia

Moartea unui tânăr de 25 de ani din cauza unei apendicite care nu a fost diagnosticată și operată la timp este subiectul mai multor anchete în Constanța. A fost inițial la spital în Mangalia, la jumătatea lunii decembrie, iar medicii care l-au consultat l-au trimis acasă unde starea i s-a agravat. Când în cele din urmă a fost internat pentru apendicită, operația a fost amânată, iar starea tânărului a deveni critică. Abia atunci a fost operat, dar prea târziu. Atenţie, sunt imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Bebeluș de șase luni, mort după externarea din Spitalul Județean Slatina. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Un bebeluş de numai şase luni a murit la scurt timp după ce a fost externat de la Spitalul Județean de Urgenţă din Slatina. Familia acuză medicii că nu l-au tratat corespunzător, deși copilul a stat internat şase zile. Spitalul a anunțat o anchetă internă, iar poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Atenție, urmează detalii cu impact emoțional!

Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean Craiova. Familia unui bărbat care a decedat, cu pneumonie severă şi meningită, spune că pacientului nu i s-au recoltat probe

Familia unui bărbat care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova acuză personalul medical de neglijenţă. Medicilor li se impută faptul că nu i-au recoltat probe pacientului „din lipsă de eprubete" şi că bărbatul nu a fost văzut de un medic specialist, ci numai de un rezident. Conducerea spitalului spune că, în acea perioadă, au existat eprubete și face o anchetă în acest caz. Şi Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență din Focșani sunt cercetați penal după moartea unei tinere mame

Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență din Focșani sunt cercetați de procurori pentru ucidere din culpă, fals intelectual și favorizarea infractorului, după moartea unei tinere mame, în vârstă de 17 ani. Fata a murit din cauza unor complicații apărute în urma unei operații de cezariană, se arată în raportul medicilor legiști. Cu câteva zile înainte să se stingă, tânăra mămică a fost operată de nu mai puțin de trei ori. A fost însă prea târziu. Informații cu puternic impact emoțional!

Ultima Oră

Cele mai citite