Război în Ucraina, ziua 82. Militarii ucraineni au ajuns la granița de est cu Federația Rusă. "Ocupanţii nu vor în continuare să admită că au ajuns într-o fundătură". Militarii grav răniți din Azovstal, evacuați

Armata ucraineană câştigă teren pe frontul de est, după ce a reuşit să îi gonească pe ruşi din apropierea oraşului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina. Seara târziu, la Azovstal a început o operațiune de evacuare a militarilor ucraineni grav răniți, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Nu este o capitulare, a precizat comandantul Regimentului Azov, deși mass media ruse susțin contrariul.

Război în Ucraina, ziua 81. Ruşii își intensifică atacurile în est și ar fi folosit bombe cu fosfor în Ucraina. Suedia anunță că vrea să adere la NATO

Rachetele rusești au lovit infrastructura militară în zona Liov fără să provoace victime. Soldații lui Putin s-au retras din zona Harkov și nu au reușit să avanseze în Donbas. Ucrainenii susțin că au respins 12 atacuri în regiunile Donețk și Lugansk în ultimele 24 de ore. Potrivit evaluărilor serviciului britanic de informații militare, Rusia a pierdut până acum o treime din forțele combatante pe care le-a desfășurat în februarie și este puţin probabil să-şi accelereze ritmul de avansare în următoarea lună. Alte 500 de mașini cu civili au părăsit Mariupol și au ajuns în siguranță la Zaporojie, în timp ce drama soldaților de la Azovstal continuă. Procurorul general al Ucrainei lucrează la dosarul crimelor de război. 227 de copii au fost uciși până acum. Este tabloul cele de a 81-a zi a războiului din Ucraina.

Volodimir Zelenski: Negocieri dificile cu privire la evacuările din Mariupol

„Negocieri foarte dificile” sunt în desfășurare cu privire la următoarea etapă a evacuărilor din Mariupol și combinatul siderurgic Azovstal, unde sunt adăpostiți ultimii apărători ucraineni rămași ai orașului, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în ultimul său discurs de noapte.

Război în Ucraina, ziua 80. Armata ucraineană a reuşit să elibereze oraşul Harkov. Grupul G7 nu va recunoaşte graniţe impuse cu forţa de Moscova

A 80-a zi de război în Ucraina a venit cu o veste bună. Armata ucraineană a reuşit să elibereze oraşul Harkov, al doilea ca mărime din ţara cotropită de ruşi. Se poartă negocieri grele pentru salvarea apărătorilor din combinatul Azovstal pe care deşi rusii îl bombardează continuu, nu au reuşit să îl cucerească. Asta în timp ce în Germania, grupul ţărilor puternic industrializate declară că nu vor recunoaşte niciodată graniţe impuse cu forţa de Moscova.

Război în Ucraina, ziua 79. Luptele continuă în sudul şi estul Ucrainei. A fost aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina. 25 de milioane de tone de grâne, blocate în Odesa

Liderii celor 7 state puternic industrializate au aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 500 de milioane de euro. La rândul său, Uniunea Europeană va ajuta Kievul cu două miliarde de euro. De această dată vor fi livrate tancuri şi artilerie grea. G7 va crea cordoane umanitare prin care se vor asigura exporturile ucrainene de cereale. În Odesa, în acest moment, sunt blocate 25 de milioane de tone de grâne, absolut necesare pe piaţa mondială.

Război în Ucraina, ziua 78. Încă o navă rusească din Marea Neagră, în flăcări.

Ucraina s-a oferit să elibereze prizonierii ruşi de război în schimbul evacuării soldaților ucraineni răniți din oțelăria asediată Azovstal din Mariupol. Conducerea militară rusă a cerut organizaţiilor internaţionale de asistenţă umanitară să evacueze oraşele din estul Ucrainei. Trupele ucrainene distrug poduri pentru a opri înaintarea trupelor ruseşti în regiunea Lugansk.Administrația controlată de ruși din orașul ucrainean Herson a declarat că intenționează să solicite anexarea la Moscova, o mișcare care ar confirma ocuparea permanentă de către Kremlin a teritoriului ucrainean capturat din februarie. Retragerea forțelor ruse din Harkov este o recunoaștere tacită a incapacității Rusiei de a captura orașe cheie ucrainene, unde se așteptau la o rezistență limitată din partea populației, a declarat Ministerul britanic al Apărării, în cea mai recentă actualizare a informațiilor. Finlanda renunță la politica sa tradițională de neutralitate, odată cu anunțul făcut de președintele și premierul țării, care au spus, într-o declarație comună, că țara trebuie să solicite să adere la NATO „fără întârziere”.

Ultima Oră

Cele mai citite