Liviu Dragnea: Vom vota legea de respingere a OUG 13, pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea se arată decis să încheie procesul de abrogare a Ordonanţei 13, potrivit unei postări pe Facebook. "Am discutat cu președinții comisiilor juridice ale celor două camere din Parlament și am decis să ducem procesul până la capăt. Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare", a scris acesta.

Patru inculpaţi din dosarul în care este acuzat Liviu Dragnea şi-au recunoscut vina. Dragnea: Mă consider nevinovat

La termenul care a avut loc astăzi în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în servicu, câţiva dintre inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia. Printre ei, şi cele două femei care ar fi fost angajate cu ajutorul lui la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, dar, care în realitate lucrau la partid.

PSD Iaşi îl sprijină în continuare pe Mihai Chirica

Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD care a criticat deciziile partidului în ceea ce priveşte Ordonanţa 13, e sustinut de organizaţia pe care o conduce, PSD Iaşi. Într-o şedinţă, membrii filialei l-au reconfirmat pe Mihai Chirica şi au decis să trimită la centru un manifest cu sugestii de îmbunătăţire a comunicării în partid. În urmă cu câteva zile, Liviu Dragnea a anunţat că PSD va analiza motivele pentru care unele voci din interior au criticat prestaţia partidului din ultima vreme.

Florin Iordache: Am hotărât să îmi depun demisia din funcţia de ministru al Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat după şedinţa de Guvern că a decis să îşi depună demisia. El a precizat că toate iniţiativele asumate de el sunt legale şi constituţionale şi a subliniat că Ministerul Justiţiei a organizat dezbateri publice, cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient şi a hotărât să îşi depună demisia din funcţia de ministru al Justiţiei.

Ultima Oră

Cele mai citite