Liviu Dragnea
Paul Stănescu, Marius Nica și Felix Stroe, cele trei propuneri ale social-democraților pentru portofoliile de la Dezvoltare, Fonduri Europene și Transporturi, au depus jurământul la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a premierului Mihai Tudose. Așa cum au anunțat, liderul PSD și șef al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și președintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, au lipsit de la ceremonie. După depunerea jurământului, președintele Klaus Iohannis nu a făcut nicio declarație.
Liviu Dragnea: Părerea mea este că legile justiției trebuie să fie prin inițiativă parlamentară
Președintele PSD Liviu Dragnea a vorbit marți despre mai multe rpoiecte de legi care se află în discuția Coaliției guvernamentale. El și-a exprimat opinia că legile justiției ar trebui să fie aprobate prin procedură parlamentară.
CSM: Declaraţiile preşedintelui CCR Valer Dorneanu, despre dosarul lui Dragnea, au afectat independenţa justiţiei
Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al CSM, a spus, marţi, în plenul CSM, că declaraţiile preşedintelui CCR, referitoare la dosarul lui Liviu Dragnea, potrivit cărora „hotărârile sunt adoptate prin lentila politică”, sunt revoltătoare şi afectează independenţa justiţiei, transmite Mediafax.
Președintele Iohannis a semnat decretele de numire a celor trei miniștri propuși. Liviu Dragnea nu merge la depunerea jurământului
Președintele Klaus Iohannis a semnat propunerile PSD privind miniștrii de la Dezvoltare, Fonduri Europene și Transporturi. Marți, la Parlament a avut loc și o discuție între Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea. Depunerea jurământului are loc astăzi, la 19.30.
Dragnea: Nu mai merg la Cotroceni decât după alegerile prezidențiale. Nu mai cred în neimplicarea politică a președintelui Iohannis
Liderul PSD, Liviu Dragnea, îi declară război preşedintelui Klaus Iohannis şi anunţă că nu va mai pune piciorul la Palatul Cotroceni până la alegerile prezidenţiale. Motivul: preşedintele s-ar fi implicat politic şi, acuză voalat Liviu Dragnea, ar fi făcut din PSD o ţintă. Premierul Mihai Tudose spune că are o relaţie instituţională bună cu Klaus Iohannis.
Ford EcoSport a fost lansat la Craiova. Va putea fi comandat începând de la finalul acestui an
Noul model Ford EcoSport a fost lansat, joi, la Uzina Ford din Craiova în prezența președintelui Klaus Iohannis şi a premierului Mihai Tudose.
Mihai Tudose, despre situația lui Sevil Shaidehh și a Rovanei Plumb: Am o părere personală și o impunere ca șef al Guvernului
Liderii PSD se pregătesc pentru ședința Comitetului Executiv National de joi, când se va stabili ce miniștri pleacă și cu cine vor fi înlocuiți. Până atunci, însă, cei doi actori principali în tensiunile din partid, Mihai Tudose și Liviu Dragnea au avut discuții miercuri dimineață.
PNL și USR amenință cu moțiunea de cenzură. Liberalii strâng semnături să-l revoce pe Liviu Dragnea din fruntea Camerei
Conflictul dintre premier și Liviu Dragnea este o simplă reglare de conturi în PSD, acuză opoziția.
Adunarea Parlamentară a NATO. Peste 50 de delegații sunt prezente la Palatul Parlamentului din București
Adunarea Parlamentară a NATO reunește la Bucureşti, de vineri până luni, peste 50 de delegaţii naţionale. Adunarea, aflată la a 63-a sesiune anuală, se desfăşoară la Palatul Parlamentului. Cele mai intersante alocuțiuni sunt așteptate în ultima zi a lucrărilor, când secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și președintele Klaus Iohannis vor susține discursuri în care vor exprima viziunea lor cu privire la securitatea internațională, a transmis corespondentul TVR Marius Vulpe de la Palatul Parlamentului.

