Promisiuni de ștergere a inechităților din sistemul de pensii

Dosarele pensionarilor care au contribuții suplimentare și nu au fost luate în calcul vor fi reevaluate, spune ministrul Muncii, în baza unui nou ordin emis astăzi. Corecțiile se făceau la latitudinea caselor de pensii, susține Raluca Turcan, pentru că nu există o bază legală. Asociațiile de pensionari se tem că nu vor apuca ziua în care să primească o pensie corectă.

Cristian Ghinea, la TVR: Pensiile speciale sunt o ruşine, trebuie să le reducem. E o diferență prea mare între pensiile mici și pensiile mari

Vrem bani europeni, dar îi primim dacă facem reforme. Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să cuprindă şi regândirea sistemului de pensii, inclusiv cele speciale. Prezent la Tema Zilei, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a explicat care sunt problemele sistemului de pensii din România.

Protest la Complexul Energetic Oltenia. Salariații cer modificarea legii pensiilor

Peste o sută de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au protestat, astăzi, timp de câteva ore, în fața sediului companiei de la Târgu Jiu. Salariații au intrat în greva foamei și au solicitat să fie modificată legea pensiilor astfel încât să poată ieși la pensie mai devreme pentru că lucrează în condiții grele. 

Începe evaluarea dosarelor pentru o nouă lege a pensiilor. Se pregătește o formulă de calcul după anumiți indicatori. Asigurări că nicio pensie nu va scădea

Pensiile vor fi recalculate după o nouă formulă, prevăzută într-o altă lege. Cinci milioane de dosare vor fi evaluate, dar nicio pensie din sistemul public nu va scădea, a anunțat ministrul Muncii. În plus, pensionarii vor putea continua să lucreze până la 70 de ani, dar vor avea de ales între pensie și salariu, în cazul în care muncesc la stat. Și pentru bugetari ministerul pregătește schimbări, ca de exemplu plafonarea unor sporuri sau chiar eliminarea altora.

Ultima Oră

Cele mai citite