Președintele Iohannis despre discursul lui Viktor Orban: E nevoie de clarificări publice din partea UDMR, a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea partidului

Președintele Klaus Iohannis a criticat vineri dur discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad și a cerut UDMR să dea clarificări publice. Iohannis a spus, într-o conferință de presă comună cu Maia Sandu, că declarațiile lui Viktor Orban despre amestecul raselor este ”o eroare majoră, inadmisibilă”. În ce privește discursul antieuropean al lui Viktor Orban, președintele Iohannis l-a catalogat drept ”regretabil”.

David Popovici și antrenorul său, Adrian Rădulescu, au fost decorați de președintele Klaus Iohannis

Este cel mai tânăr dublu campion european, cel mai rapid înotător și încă junior, elev de liceu. Pentru performanțele sale, președintele Klaus Iohannis a decis să îi acorde lui David Popovici cea mai înaltă distincție: Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Şi meritele antrenorului său au fost recunoscute de preşedinte, Adrian Rădulescu fiind decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit".

Preşedintele Palestinei Mahmoud Abbas, în vizită oficială în România. Klaus Iohannis: Am transmis întregul sprijin al României pentru rezolvarea justă și durabilă a conflictului palestiniano-israelian

Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, aflat în vizită oficială în România, la invitaţia președintelui Klaus Iohannis, a cerut sprijin politic internațional pentru încetarea conflictelor în Orientul Mijlociu. Președintele Iohannis l-a asigurat că România susţine pe deplin pacea în regiune. Și a îndemnat la reluarea tratativelor între Israel și Palestina, pentru o soluție care să mulțumească ambele popoare și care să respecte dreptul internațional.

Klaus Iohannis: Nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate. Trebuie să avem răbdare, Guvernul să sprijine populația vulnerabilă în toate privințele și să vină în sprijinul economiei

"Nu se discută despre nicio taxă şi despre niciun impozit pentru oamenii de rând", a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa de presă organizată astăzi, la Palatul Cotroceni. Şeful statului s-a declarat în favoarea păstrării cotei unice de impozitare, dar și împotriva taxei de solidaritate, susţinută de social democrați. "Pentru introducerea impozitului progresiv este nevoie de digitalizarea completă a sistemului", a adăugat preşedintele. Președintele a mai vorbit despre măsurile de depășire a crizei, legile securității naționale, programul România Educată și alte subiecte. TVR Info a transmis conferința LIVE, într-o Ediție Specială. Stiriletvr.ro vă prezintă declarațiile și răspunsurile președintelui, în format LIVE TEXT. 

Ultima Oră

Cele mai citite