A doua zi a Ministerialei de la Bucureşti. Jens Stoltenberg: Aliaţii NATO sunt angajaţi să crească sprijinul pentru Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO acontinuat miercuri, la Bucureşti. În capitala României au fost prezenți secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, miniştrii de externe din toate ţările Alianţei şi invitaţi din ţările care vor să se alăture NATO, precum si din Republica Moldova.

Secretarul de stat Antony Blinken, conferință cu Bogdan Aurescu: Puține națiuni înțeleg mai bine decât România de ce este dreptul tuturor națiunilor de a-și menține respectată integritatea teritorială

Stirile TVR.ro vă prezintă principalele puncte din declarațiile celor doi oficiali. Reamintim că Antony Blinken a sosit azi-noapte la București pentru a participa la Summitul miniștrilor de Externe din NATO. El a fost primit marți dimineață de președintele Klaus Iohannis, după ce s-a întâlnit, la Ateneul Român, cu premierul Nicolae Ciucă.

Reuniunea miniştrilor de Externe NATO. Stoltenberg: Avem nevoie să sprijinim Ucraina. Vedem că Putin încearcă să folosească iarna ca pe o armă de război. Da, așteptăm atacuri asupra Ucrainei, nu putem spune câte

"Miniştrii Afacerilor Externe din ţările NATO se reunesc în Bucureşti, în timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei are loc la graniţa cu România şi subminează ordinea internaţională bazată pe reguli", a declarat, marți dimineață, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. "Este un moment critic pentru securitatea noastră şi transmitem un mesaj important: NATO este aici, NATO este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat", a adăugat el.

25 de ani de Parteneriat strategic România-SUA, celebrați la București. Antony Blinken era în staff-ul președintelui Clinton la inițiere: Un moment în care poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea

Secretarul de stat american Antony Blinken, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au vizitat marți dimineață, la Ateneul Român, expoziţia "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic", un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american. Antony Blinken a rememorat momentul vizitei președintelui Clinton în România, când a fost lansat Parteneriatul strategic. "Un moment în care poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea aflată în căutarea libertății", a declarat Antony Blinken.

Klaus Iohannis: Este nevoie de mai multă forță de apărare, de descurajare pe Flancul Estic. Este nevoie de planuri concrete, ca, în cazul unui atac, să se știe exact cine, ce trupe și unde trimite. Nu putem să fim luați prin surprindere

Este nevoie de mai multă forță de apărare pe flancul estic al NATO - nu numai de un număr sporit de militari din statele aliate, ci și de echipamente prepoziționate, a declarat președintele Klaus Iohannis, în conferința de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat la București. „În plus, este nevoie de planuri foarte concrete, pentru ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine, ce trupe și unde trimite. Nu putem lăsa aceste decizii pe ultimul moment și să fim atunci luați prin surprindere”, a atras atenția șeful statului, întrebat de jurnalista TVR Ramona Avramescu dacă, având în vedere evoluțiile din ultima perioadă din Ucraina, România ar avea nevoie de o prezență aliată întărită în plus față de deciziile de la Madrid, cu trupe, echipamente militare sau alt tip de asistență.

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a unei ordonanțe privind administrarea porturilor și a căilor navigabile

Președintele României a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, precum și pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996.

Ultima Oră

Cele mai citite