Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul conferinței „România Educată - politici publice și coordonarea surselor de finanțare”, că lipsa unei educații de calitate, accesibilă pentru toți, devine o amenințare pentru dezvoltarea României pe termen lung.
Preşedintele Klaus Iohannis continuă miercuri vizita pe care o efectuează în Israel, el urmând să aibă o întrevedere cu liderul Alianţei Albastru&Alb din Israel, Binyamin (Benny) Gantz.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, că a trimis Camerei Deputaților și Senatului două scrisori prin care solicită convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi.
Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii care prevede redefinirea noțiunilor de „droguri” și majorarea pedepselor pentru unele infracțiuni. Șeful statului arată că legea vine în contradicție cu Strategia Naționale Antidrog și cu soluțiile propuse de specialiști la nivel internațional.
Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă la Palatul Cotroceni în care a arătat că susține revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Șeful statului a declarat că aceasta este soluția corectă și că nu contravine niciunei norme.
Șeful statului a anunțat joi seară că se va implica personal în promovarea alegerilor anticipate. Pentru această temă se va întâlni chiar vineri cu premierul.
Președintele Klaus Iohannis anunță că România nu are de suferit în mod direct și nici nu este vizată de amenințările care vin dinspre Orientul Mijlociu! Șeful statului spune că țara noastră acționează la unison cu partenerii internaționali pentru calmarea situației din regiune.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi o vizită de lucru în landul Bavaria din Germania. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire, la Munchen, cu prim-ministrul Guvernului landului, Markus Soder.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, informează Administrația Prezidențială.