În Austria vine la putere extrema dreaptă

Nici nu am intrat bine în Schengen că la Viena "prietenul" României Karl Nehammer și-a anunțat demisia după negocierile eșuate pentru formarea unui guvern cu social-democrații.

Rusia a oprit livrările de gaz către Austria. Nehammer: Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi

Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, a declarat vineri cancelarul austriac în exerciţiu, Karl Nehammer, după ce compania rusă Gazprom a anunţat oprirea livrărilor de gaz către Austria în urma unei dispute comerciale cu compania OMV, transmite agenţia DPA.

Victorie istorică pentru extrema dreaptă în Austria, cea mai mare de după cel de-Al Doilea Război Mondial

În Austria, Extrema dreaptă este aproape de o victorie istorică - cea mai mare de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Rezultatele provizorii ale Alegerilor Parlamentare arată că Partidul Libertății a obținut 29,2% dintre voturi. Vă trebui să intre într-o coaliție ca să poată guverna, dar este cel mai recent succes în ascensiunea extremei drepte din Europa.

S. Mureșan: Cancelarul Austriei a jucat cartea extremismului eurosceptic și a fost învins de adevărata extremă dreaptă

„Am spus mereu că toți liderii europeni care vor să învingă extremiștii eurosceptici cu același tip de discurs vor eșua”, scrie eurodeputatul Siegfried Mureșan după ce Partidul Libertăţii din Austria (FPO), de extremă dreapta, a câştigat alegerile parlamentare din Austria cu 29,2% din voturi, conform rezultatelor oficiale preliminare anunţate de Ministerul de Interne.

Ultima Oră

Cele mai citite