justiţie
Încă o ordonanță de urgență în domeniul justiției. Este propunerea lui Florin Iordache pentru a rezolva problema abuzului în serviciu. Fostul ministru al Justiției spune că pragul recomandat de Curtea Constituțională ca și criteriu e o urgență și, în consecință, trebuie reglementat prin ordonanţă. Premierul Sorin Grindeanu a anunțat însă că problema va fi rezolvată prin proiect de lege.
Traian Băsescu, audiat la Parchetul General în dosarul retrocedărilor ilegale
Traian Băsescu a fost audiat la Parchetul General. Fostul preşedinte a fost citat într-un dosar privind o retrocedare din perioada în care era primar al Capitalei. La ieșirea de la audieri, Traian Băsescu a declarat că retrocedările au fost făcute în condițiile legii.
Blejnar, audiat în dosarul Motorina. S-a lăudat în faţa magistraţilor ÎCCJ că a adus zeci de milioane de lei la buget
Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, crede că a fost unul dintre cei mai buni manageri ai Fiscului. Blejnar s-a lăudat astăzi în faţa magistraţilor de la Înalta Curte că, în perioada în care el a condus ANAF, a adus la bugetul de stat zeci de milioane de lei.
Actele extrădării lui Sebastian Ghiţă au fost finalizate. Documentele au fost trimise în Serbia
Documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă au fost trimise ieri în Serbia, a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Dosarul are 475 de pagini şi a fost tradus în timp record. De aici încolo, mingea e în terenul magistraţilor de la Belgrad, care trebuie să evalueze dosarul şi să dea un răspuns în privinţa extrădării. Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost prins în urmă cu două săptămâni şi e în arest.
Raportul privind constituirea Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, retrimis la Comisiile juridice
Plenul reunit al Parlamentului a decis miercuri, cu 278 de voturi pentru și 17 împotrivă, retrimiterea la Comisiile juridice, pentru o săptămână, a raportului privind constituirea Comisiei speciale de anchetă pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial.
Dragnea, din nou la instanţă. Următorul termen din dosarul "Bombonica" va avea loc pe 23 mai
Câţiva protestatari i-au cerut şefului PSD să îşi dea demisia din funcţiile pe care le deţine. Totul s-a întâmplat la finalul şedinţei de judecată, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Termenul de adoptare tacită a legii grațierii a fost amânat. T. Băsescu vrea graţierea pedepselor sub 10 ani
Dezbaterile din Parlament pe legea grațierii se prelungesc în așteptarea deciziei de mâine a Curții Europene a drepturilor Omului privind condițiile din penitenciarele românești. Minsitrul Justitiei, Tudorel Toader, a participat la discuțiile din Comisia Juridică pe această tema la care și-a prezentat amendamentele și senatorul Traian Băsescu.
Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi, la Ministerul Justiției
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, și procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, s-au întâlnit luni cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Frans Timmermans: Cele mai bune garanții în lupta împotriva corupției sunt românii înșiși. Nu pot da o dată clară pentru ridicarea MCV
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a dat asigurări, joi, la București că odată îndeplinite cele 12 recomandări din MCV, Comisia nu va ezita să recunoască acest lucru. El a precizat că nu vor fi adăugate alte recomandări și nici nu vor fi modificate. Întrebat despre un posibil termen de ridicare al MCV, Frans Timmermans a spus: Nu pot da o dată clară, totul depinde de cum sunt îndeplinite condițiile.

