Joe Biden se așteaptă ca Rusia să fie împinsă la negocieri de contraofensiva ucraineană. Putin susține că aderarea Ucrainei la NATO ar agrava tensiunile internaționale

Preşedintele Putin a pierdut deja războiul în Ucraina, consideră liderul de la Casa Albă, care s-a referit la lipsa de resurse și la problemele economice ale Rusiei. Joe Biden se așteaptă ca Moscova să fie împinsă la negocieri de contraofensiva ucraineană. În același timp, a calmat Ucraina în privința insistenței aderării la NATO. De cealaltă parte, președintele Putin a apreciat că aderarea Ucrainei ar agrava tensiunile internaționale.

Rusia distruge în Ucraina până și bisericile aflate sub patronajul Patriarhiei Moscovei. "Practic, şi-au distrus propria biserică". Ministrul german de Externe, la Bucha: Aceste victime am putea fi noi

Președintele Joe Biden a cerut Congresului să aprobe ajutorul financiar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv 20 de miliarde în ajutor militar. Între timp, lupta continuă cu înverşunare, iar bombardamentele ruseşti nu se mai opresc. Zeci de persoane și-au pierdut viața. Pagubele sunt incredibile.

Joe Biden a semnat documentul care permite acordarea de asistență militară rapidă Ucrainei. Ce este Legea de Împrumut și Închiriere - semnificații istorice pentru "arsenalul democrației"

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat luni Legea de Împrumut și Închiriere pentru Ucraina, un document vital pentru a stabili un flux continuu de ajutor militar și umanitar țării invadate de Rusia. Se reactivează astfel un mecanism care a funcționat la cote maxime în Al Doilea Război Mondial, când SUA au devenit "arsenalul democrației". În același timp, Biden a cerut Congresului să voteze imediat suplimentarea ajutorului destinat Kievului, avertizând că resursele actuale vor fi epuizate "în aproximativ 10 zile".

Ultima Oră

Cele mai citite