Tot mai mulți democrați îi cer lui Joe Biden să renunțe. Președintele SUA: Aştept cu nerăbdare să revin în campanie

Încă 12 deputați democrați s-au alăturat grupului care îi cer președintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sunt în total 35 și printre ei sunt și aliați ai fostei președinte a Camerei reprezentanților, Nancy Pelosi. Retras la reședința sa din Delaware din cauza Covidului, Joe Biden nu dă semne că ar face un pas înapoi. Abia aștept să revin în campanie săptămâna viitoare, a spus actualul locatar de la Casa Albă, într-un comunicat.

Sponsorii democraților au înghețat 90 de milioane de dolari. Actori și scriitori îi cer lui Biden să iasă din cursă

Criza din Partidul Democrat din SUA se adâncește, în urma refuzului președintelui Joe Biden de a renunța la cursa pentru un nou mandat. Marii finanțatori ai partidului au anunțat că îngheață donații de 90 de milioane de dolari până ce situația se va lamuri. Crește și numărul vedetelor din lumea filmului, care îi cer lui Biden să iasă din cursă, pentru că, altfel, democrații pierd Casa Albă.

Casa Albă dă asigurări că Joe Biden nu este tratat de Parkinson, după ce NYT a scris despre vizitele unui medic

Președintele Statelor Unite nu este tratat pentru Parkinson, a transmis purtătoarea de cuvânt a administrației Biden, după ce publicația New York Times a dezvăluit că un medic specializat în această boală a vizitat Casa Albă de 8 ori în ultimul an. Îngrijorările s-au accentuat după prestația lui Biden la dezbaterea televizată cu republicanul Donald Trump.

Camp David - reuniune de familie vs. întâlniri hotărâtoare privind candidatura lui Joe Biden la prezidențiale

Informaţii contradictorii privind o reuniune pentru a decide soarta preşedintelui Joe Biden. Potrivit unor surse din presa americană, la Camp David, în prezenţa preşedintelui, ar avea loc astăzi discuţii privind eventuala sa retragere din cursa pentru Casa Albă. Însă, la scurt timp după apariţia acestor zvonuri, oficiali din staff-ul lui Biden au precizat că este vorba despre o simplă reuniune de familie.

Ultima Oră

Cele mai citite