Două săptămâni de conflict Israel - Hamas. Victime de ambele părți, o capcană întinsă de organizația teroristă și încercări de evitare a unei catastrofe umanitare în Gaza

După două săptămâni de război între Israel și organizația teroristă Hamas, avem un număr mare de morți și răniți - 1400 Israel, peste 4000 în Gaza, mii de răniți de ambele părți. 210 ostatici, dintre care doi eliberați. Loara Ştefănescu, realizatoarea emisiunii Radar Geopolitic, a comentat sâmbătă seara, la Telejurnal, evoluţiile din Orientul Mijlociu și a făcut un bilanț, la două săptămâni de la izbucnirea confruntărilor.

Noi bombardamente israeliene în Cisiordania și Gaza. Israelul afirmă că a ucis terorişti într-un atac aerian asupra moscheii din Jenin, folosită de Hamas drept centru de comandă

Noi bombardamente în Gaza, azi-noapte, iar armata israeliană avertizează că atacurile se vor intensifica şi cere civililor să se refugieze în sudul Fâşiei. De asemenea, gruparea Hezbollah, din Liban, a trecut la bombardamente de amploare peste graniţă, împotriva poziţiilor armatei israliene. Armata israeliană a anunțat duminică că a eliminat teroriştii care se adăposteau într-o celulă subterană a moscheii Al-Ansar din Jenin, în Cisiordania ocupată, în timpul unui atac aerian.

Bombardamentele continuă în Gaza. Israelul a lovit obiective ale Hezbollah și a început evacuarea localităților de la frontiera cu Libanul

Israelul continuă bombardamentele în Gaza, dar își extinde operațiunile și în sudul Libanului. Aviația și unitățile terestre au lovit obiective ale Hezbollah. Israelul a început evacuarea localităților din apropierea frontierei cu Libanul. Peste 6000 de oameni, israelieni și palestinieni, și-au pierdut viața după 7 octombrie.

Coșmarul românilor blocați în Fâșia Gaza: "Nu mai rezistăm, nu ştim ce să mai facem! Fără curent, fără apă, fără mâncare. Ne-am trezit cu bomba lângă noi, tremurăm de frică"

Românii rămași captivi în Fâșia Gaza de la începutul războiului trec prin momente cumplite. Trăiesc cu spaima că fiecare bombardament le-ar putea fi fatal, fug și se ascund pe unde pot, așteptând vestea că granița se va deschide pentru a se putea întoarce acasă. În Israel, rudele celor răpiți de Hamas speră să primească vești și să-i revadă cât mai curând în viață.

Ultima Oră

Cele mai citite