Militarii americani au lansat un atac cu dronă asupra unui vehicul dintr-un cartier de locuințe din Kabul. Se crede că teroriștii ISIS-K urmau să se deplaseze la aeroport cu acest vehicul, pentru a comite noi atentate. În mașină se afla o cantitate considerabilă de explozibil, afirmă surse din armata americană.
Armata americană a lichidat un lider al grupării Stat Islamic - Khorasan. Jihadiștii din această aripă ISIS sunt autorii măcelului de pe aeroportul din Kabul, unde un atentator sinucigaș a ucis aproape 170 de persoane, între care și 13 pușcași marini americani.
Peste 90 de afgani şi 13 militari americani au fost ucişi în atentatele de la Kabul. Preşedintele Joe Biden a declarat că SUA vor răspunde cu forţă şi precizie la momentul şi în locul pe care îl vor alege. "Vă vom face să plătiţi", a avertizat liderul de la Casa Albă, referindu-se la autorii atentatelor. Organizația teroristă ISIS-K a revendicat atentatele. Pentagonul a avertizat că un nou atac este iminent.