Alţi trei cetăţeni români au fost evacuați din zonele calamitate, după trecerea uraganului Irma

În urma demersurilor susţinute întreprinse de Celula de Criză a Ministerului Afacaerilor Externe (MAE), în seara zilei de 11 septembrie 2017, alţi trei cetăţeni români au fost evacuaţi din Insula Sint Maarten/ Saint Martin către Santo Domingo, Republica Dominicană, transmite ministerul. Cetăţenii români sunt în siguranţă în Republica Dominicană, de unde urmează să îşi continue călătoria.

Român din Florida: Pare că nu se sfârşeşte niciodată. Uraganul Irma a ajuns în sud-estul SUA. Celulă de Criză MAE

Statul Florida este lovit în plin de uraganul Irma. Autorităţile avertizează că valurile vor depăşi 4 metri. 3 oameni au murit. Unul dintre ei, după ce mașina sa a fost izbită de un copac. Mai mult de un sfert din populaţia Floridei a fost evacuată. Peste 35 de mii de români locuiesc în acest stat american. Celula de Criză a MAE continuă demersurile de asistență consulară a cetățenilor români aflați în zona afectată, inclusiv prin identificarea unor modalități de evacuare a celor care au solicitat sprijin în vederea părăsirii zonei.

Uraganul Irma se îndreaptă spre Florida. Autoritățile vor evacuarea a peste 5 milioane de oameni, între care și români

Uraganul Irma a ajuns în Cuba, cu vânt puternic şi ploi torenţiale. Deocamdată, furtuna a scăzut uşor în intensitate şi a fost clasată în categoria a treia. Meteorologii spun însă că Irma îşi va recăpăta forţa după ce se va îndepărta de insulă şi va ajunge în Florida. Autorităţile de acolo au luat o decizie istorică şi au îndemnat peste 5 milioane şi jumătate de oameni să îşi părăsească locuinţele cât mai repede. Găsirea unui loc de refugiu a devenit o provocare. Teama de aglomeraţia din trafic şi fapul că multe benzinării au fost deja golite îi determină pe tot mai mulţi să aleagă calea aerului. Cât se mai poate, pentru că biletele de avion se găsesc foarte greu. Președintele Donald Trump a declarat că Irma este "o furtună cu un potențial distructiv absolut istoric" și a îndemnat populația să asculte recomandările forțelor de ordine.

Sezonul uraganelor amenință America Centrală. Irma se îndreaptă acum Bahamas, apoi Cuba și Florida

Uraganul Irma, care a devastat mai multe insule din Caraibe, a fost retrogradat la gradul 4, însă rămâne extrem de periculos. Până cum au murit cel puţin 14 oameni. Între timp, uraganul Jose, care îşi întăreşte forţele în apele Oceanului Atlantic şi se îndreaptă tot spre Caraibe, a crescut la categoria 4 de furtună, având acum acelaşi nivel cu al uraganului Irma. Autorităţile americane au avertizat că Irma poate aduce valuri înalte de şase metri şi au ordonat evacuarea zonelor vulnerabile. Guvernatorul statului Florida a îndemnat întreaga populaţie să se pună la adăpost din calea furtunilor şi să se refugieze înspre nord.

Ultima Oră

Cele mai citite