EXCLUSIVITATE Ungaria finanțează afaceri în România. Interviu cu ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó

Astăzi s-a încheiat la București reuniunea informală a miniștrilor de Externe, organizata sub președinția română la Consiliul Uniunii Europene. Ioana Dumitrescu a stat de vorbă cu ministrul ungar de Externe, care a explicat, printre altele, cum finanțează guvernul ungar o serie de afaceri din Transilvania, cu permisiunea liderului PSD, Liviu Dragnea.

Brexitul nu îi va afecta pe românii din Regat. Negrescu:Vor avea aceleași drepturi și după ce Marea Britanie va părăsi comunitatea europeană

Românii care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie vor fi trataţi ca orice alt cetăţean european, fără nicio discriminare, ne asigură ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Invitat la emisiunea "LUMEA AZI", Victor Negrescu a explicat care va fi statutul românilor în Regat atât în perioada de tranziţie, cât şi după ce acesta va părăsi clubul comunitar.

UE se pregătește de o reformă substanțială. Rolul României. O analiză "LUMEA AZI" cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, V. Negrescu

Libertate, democrație, egalitate, statul de drept și drepturile omului sunt valori pentru care în 1989 românii au murit. 18 ani mai târziu, țara noastră intra în clubul comunitar, Uniunea Europeană, iar acestea sunt valorile sale fundamentale. De la momentul ridicării Cortinei de Fier, europenii au trecut prin multe - de la un război care a redesenat granițele în inima continentului, o criză financiară catastrofală, valul de refugiați și, nu în ultimul rând, decizia Marii Britanii de a părăsi clubul comunitar, Brexit. Uniunea Europeană a trebuit și trebuie să se adapteze tuturor acestor provocări, care nu s-au terminat.România este de data aceasta la masa marilor jucători, dar știe să-și joace cartea?O analiză complexă "Lumea Azi", emisiune realizată de Ioana Dumitrescu. Invitat: ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Știri echilibrate, cu ajutorul EBU. Jurnaliștii TVR beneficiază de expertiza celei mai puternice alianțe a televiziunilor publice

Românii aleg Ştirile TVR pentru că sunt mai echilibrate decât cele ale majorităţii canalelor tv. Confirmarea vine dintr-un studiu de piaţă, realizat la comanda Televiziunii Publice. Un obiectiv tot mai greu de atins într-un peisaj media intoxicat cu ştiri false, pe internet şi la televizor. TVR rămâne însă fidel principiilor jurnalismului responsabil, astfel că reporterii, producătorii şi editorii TVR au parte de expertiza jurnaliştilor EBU. Ne asigurăm astfel că Telejurnalul informează corect şi echilibrat.

Cutia de viteze a Europei. Vorbim sau nu despre o divizare a Europei?

Europa în două, trei, şapte, nouă viteze ... La Consiliul European de primăvară, liderii celor 27 au abordat mai mult tangenţial acest subiect. Preşedintele Comisiei Europene ne-a mai liniştit. Jean-Claude Juncker spune: nu e vorba de nicio divizare a Europei. Dar despre ce o fi vorba?

Ultima Oră

Cele mai citite