Aproape 100.000 de persoane, evacuate în urma unor inundaţii produse în estul Pakistanului. Sute de sate au fost acoperite de ape, iar mai multe terenuri agricole au fost distruse

Aproximativ 100.000 de persoane au fost evacuate din sate inundate în provincia Punjab din Pakistan, după ce India a deversat mai multe mii de metri cubi de apă într-un râu care străbate cele două ţări, au anunţat miercuri reprezentanţii serviciilor pakistaneze de salvare, informează AFP, preluată de Agerpres.

Catastrofe meteo care nu s-ar fi întâmplat fără schimbările climatice generate de om. "Vom avea întotdeauna vreme extremă, dar dacă vom continua în această direcție, vom avea foarte multă vreme extremă"

Seceta mediteraneană și valul de căldură din Asia de Sud, semnalate în luna aprilie, seceta de la Cornul Africii, între anii 2020 și 2023, seceta din emisfera nordică din 2022. Sunt doar câteva dintre evenimentele meteorologice care nu s-ar fi petrecut dacă nu existau schimbările climatice generate de om. Asta arată o analiză a cercetătorilor din domeniu. Ei folosesc o metodă numită "atribuire", ce implică analizarea observațiilor din lumea reală, precum și a modelelor climatice, pentru a stabili dacă un anumit eveniment extrem ar fi putut avea loc într-o lume fără încălzire globală, relatează CNN.

Fenomene meteorologice teribile în mai multe regiuni ale lumii

Fenomene extreme în mai multe ţări ale lumii. În timp ce Europa este cuprinsă în continuare de caniculă, iar incendiile de vegetaţie fac prăpad, alte regiuni se confruntă cu inundaţii. Locuitorii din sudul Pakistanului sau din Emiratele Arabe Unite s-au trezit cu apă de peste jumătate de metru, iar un oraş din China a fost inundat aproape în totalitate.

Ultima Oră

Cele mai citite