Seism în insula Ischia. "A fost o bubuitură mare, s-a stins lumina, lumea a început să strige", povestește un român stabilit în Italia

Sute de români trăiesc pe insula italiană Ischia, care a fost afectată luni seară de un seism.  Au resimţit, din plin, cutremurul de acolo. Din fericire, nu există informații că printre victime ar fi şi conaţionali. La consulatele noastre din Italia nu a fost primită nicio cerere de ajutor. Iar Ministerul de Externe anunță că face demersuri pentru a afla dacă printre răniţi sunt cetăţeni români.

Seism pe insula italiană Ischia. Două persoane au murit și 40 au fost rănite. O familie cu trei copii a fost scoasă de sub dărâmături

Un cutremur a ucis doi oameni pe insula italiană Ischia, un paradis turistic. 40 de răniți primesc acum îngrijiri în spitalul de acolo. Printre victime nu există cetățeni români, potrivit informațiilor de până acum. Seismul produs luni seară a avut magnitudine 4 și epicentrul la 10 kilometri adâncime. Nu a fost un cutremur puternic, dar distrugerile sunt teribile. Echipele de intervenție au lucrat întreaga noapte și au reușit să salveze mulți oameni, printre ei, un bebeluș de 7 luni.

Sute de balene au eşuat pe o plaja din Noua Zeelandă

Cel puţin 300 de mamifere au fost descoperite moarte pe o plajă cunoscută din Farewell Spit, o insulă neo-zeelandeză. Numeroşi voluntari încearcă să salveze aproximativ o sută de balene care sunt încă în viaţă, însă autorităţile nu s-au arătat prea optimiste în privinţa supravieţuirii acestora.

Ultima Oră

Cele mai citite