Inteligență, muncă și seriozitate. Aflați povestea româncei Raluca Cruceru, inginer la CERN. La numai 23 de ani lucrează în locul unde se fac cele mai importante descoperiri științifice din lume

O româncă a reușit să lucreze în locul unde se fac cele mai importante descoperiri științifice din lume. A ajuns aici prin inteligență, muncă și seriozitate. Este povestea Ralucăi Cruceru, o tânără de numai 23 de ani, din Drobeta-Turnu-Severin, care după studiile de la Universitatea din Manchester a fost angajată ca inginer la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară de la Geneva.

Cea mai mare promoție de tineri ingineri, de la Revoluția din 1989 încoace. Festivitate de absolvire la Universitatea Politehnica din Bucureşti

Ingineria a redevenit brăţară de aur, iar cifrele stau mărturie. Peste 3.300 de studenți au absolvit sâmbătă Universitatea Politehnica din Bucureşti. Este cea mai mare promoţie de la Revoluţia din '89 încoace! Şi pentru că ingineria a redevenit o meserie de interes pentru tineri, mai bine de jumătate dintre absolvenţi lucrează deja din timpul facultăţii şi speră să aibă un viitor în România.

Românul dispărut în urmă cu o lună în Istanbul a fost găsit. Bărbatul este confuz, iar medicii îi fac mai multe investigații

Inginerul ploieștean, dispărut acum o lună în Istanbul, a fost găsit. Bărbatul este în viață și a fost adus azi - noapte în țară de autorități. Dar este confuz şi are tulburări de memorie. Ministerul Afacerilor Externe a transmis că bărbatul, care rătăcea pe străzile din Istanbul, a fost recunoscut de cetăţeni turci după semnalmentele furnizate de poliţie. Autorităţile l-au repatriat cu prima cursă Istanbul-Bucureşti.

135 de ani de la nașterea inginerului, pilotului și academicianului Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu s-a născut la 6/19 noiembrie 1882, la Binținți, lângă Orăștie, în județul Hunedoara. A avut, de la o vârstă fragedă, înclinații către tehnică, iar în școala primară din satul natal era cunoscut ca un spirit deosebit de inventiv, reparând ceasornice și încercând să construiască mici mașinării "perpetuum mobile".

Ultima Oră

Cele mai citite