Criză la Londra: Membri ai guvernului îi cer premierului să plece. Keir Starmer spune că va continua să guverneze

Momente critice pentru guvernul Marii Britanii. Premierul Keir Starmer discută cu membrii cabinetului dacă va continua în funcție, după ce și-a asumat răspunderea pentru rezultatele slabe obținute de laburiști în alegerile locale parțiale. Scrutinul a confirmat avansul formațiunilor radicale, reprezentate de Nigel Farage.

Erste avertizează: inflația ar fi depășit 10%, economia se contractă, iar leul rămâne vulnerabil

Săptămâna aceasta este una dintre cele mai importante pentru economia românească, iar veștile nu sunt bune. Pe fondul crizei politice de după căderea Guvernului Bolojan, analiștii Erste Bank, banca-mamă a BCR, trag un semnal de alarmă în raportul publicat astăzi: inflația ar fi depășit 10% în aprilie, dobânzile nu scad, economia se contractă, iar leul rămâne vulnerabil. Totul se întâmplă în aceeași săptămână în care INS publică datele preliminare despre PIB-ul din primul trimestru, iar BNR se reunește vineri, 15 mai, pentru a decide asupra dobânzii de politică monetară, potrivit Economica.net. Cifrele arată o economie sub presiune din mai multe direcții simultan. Inflația a ajuns la 9,31% în februarie 2026, față de 9,69% în decembrie 2025, dar Erste estimează că a trecut de 10% în aprilie, pe fondul prețurilor la energie și al deprecierii leului. Deficitul bugetar din primul trimestru a scăzut la 1,03% din PIB, față de 2,28% în aceeași perioadă din 2025, ceea ce indică o corecție fiscală semnificativă. În schimb, economia s-a contractat. PIB-ul s-a redus cu 1,9% în trimestrul IV din 2025, iar creșterea anuală a încetinit puternic, la doar 0,2%. România se află deja în recesiune tehnică și riscă să intre în recesiune reală dacă datele pentru primul trimestru din 2026 confirmă o nouă scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Leul este barometrul cel mai vizibil al nervozității piețelor. Săptămâna trecută, moneda națională a atins un minim istoric după adoptarea moțiunii de cenzură, iar cursul oficial BNR a fost stabilit la 5,2222 lei pentru un euro. Erste avertizează că evoluția cursului depinde direct de viteza cu care va fi rezolvată criza politică și de orientarea noului guvern față de angajamentele fiscale europene. Fitch a reconfirmat ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă, recunoscând progresul fiscal, dar avertizând că datoria publică, aflată aproape de 59% din PIB, ar putea urca spre 63% dacă ajustarea nu este menținută. Ce urmează concret în zilele imediat următoare? Vineri, BNR decide dobânda. Președintele CFA România, Adrian Codîrlașu, spune că șansele ca BNR să reducă dobânda în 2026 s-au redus drastic, iar scenariul cel mai probabil este menținerea ei la 6,5% până la sfârșitul anului. BNR estimează că inflația va reveni la 3,9% abia la sfârșitul lui 2026 și la 2,9% în 2027. Până atunci, românii plătesc mai mult pentru aproape orice, dobânzile rămân ridicate, iar leul depinde de negocierile politice de la București.

Criza politică lovește economia. Leul se depreciază, bursa scade, investitorii devin tot mai prudenți

Turbulențele politice se resimt deja în economie. Leul se depreciază, bursa scade, iar investitorii devin tot mai prudenți. România rămâne, în același timp, printre statele europene cu cele mai mari deficite și cea mai ridicată inflație. Economiștii avertizează: populația va suporta costurile, prin rate mai mari și scumpiri în lanț.

Rata anuală a inflaţiei în România este de trei ori mai mare decât media UE

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut puternic până la 2,8% în martie, de la un nivel de 2,1% în februarie, iar România este în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 9%, arată datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an

Românii cu credite, dar și firmele îndatorate la bănci vor plăti în continuare rate ridicate. BNR a menținut dobânda-cheie la 6,5%, valoare neschimbată din vara lui 2024. Economiștii pun acest lucru pe seama inflației ridicate. O eventuală scădere este așteptată spre finalul anului. Dar depinde și de evoluția războiului din Orientul Mijlociu.

Bulgaria alocă 100 de milioane de euro pentru a ține sub control inflația

Guvernul Bulgariei va aloca 100 de milioane de euro pentru a tempera inflația, în contextul tensiunilor generate de războiul din Orientul Mijlociu. Pachetul de măsuri a fost anunțat de premierul interimar de la Sofia, după o săptămână de discuții cu experți din domeniul agriculturii și al transporturilor.

Bursele se prăbușesc, petrolul explodează: efectele războiului din Iran. Wall Street, în cel mai lung declin

A fost o zi de furie pe Wall Street, cu cea mai slabă evoluție a bursei americane de la declanșarea războiului din Iran. Este și cel mai lung declin din ultimii patru ani. Prețurile petrolului au atins cel mai ridicat nivel din această săptămână – țițeiul Brent a fost tranzacționat la aproximativ 108 dolari pe baril.

Ultima Oră

Cele mai citite