Sebastian Ghiță a scăpat de un dosar penal

Fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, a scăpat de un dosar penal. Înalta Curte a luat act de retragerea, de către Secția specială, a apelului în dosarul fostului deputat cu procurorii și polițiștii din Ploiești.

Ion Iliescu, inculpat în Dosarul Revoluţiei. Fostul preşedinte este anchetat pentru infracțiuni contra umanităţii

Fostul preşedinte Ion Iliescu dar şi Gelu Voican Voiculescu au fost inculpați în dosarul Revoluției. Ei sunt acuzaţi de infracțiuni contra umanității. Decizia anunţată de Parchetul General vine într-o zi istorică. În urmă cu 29 de ani, dictatorul Nicolae Ceauşescu ieşea pentru ultima oară în faţa românilor. Ion Iliescu NU a reacționat la aceste acuzații, însă Gelu Voican Voiculescu consideră totul drept o răzbunare politică.

Ultima Oră

Cele mai citite