Cancelarul german Olaf Scholz se declară ''ruşinat şi revoltat'' de recentul val de incidente antisemite, la comemorarea ''Nopţii de cristal''

Cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat joi ''ruşinat şi revoltat'' de un recent val de incidente antisemite din Germania şi a avertizat că Berlinul nu va tolera ura antievreiască, la o ceremonie care a marcat împlinirea a 85 de ani de la pogromul nazist cunoscut ca ''Noaptea de cristal'', relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Zeci de mii de oameni s-au adunat în mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi din Asia, în semn de solidaritate cu palestinienii

De la Cairo până la Jakarta, Seul sau Istanbul, oamenii au manifestat, solidari cu palestinienii, și au cerut deschiderea culoarelor umanitare pentru Fâşia Gaza. Israelul le-a solicitat diplomaţilor săi din Turcia să părăsească ţara ca măsură de securitate. Iar Libanul pregăteşte măsuri de urgenţă şi se uită atent la frontiera sudică, unde gruparea Hezbollah şi Israelul sunt implicate în schimburi de focuri tot mai intense.

O sinagogă din Berlin a fost atacată cu cocktailuri Molotov

Miercuri dimineață, o sinagogă din Berlin a fost atacată cu cocktailuri Molotov, pe fondul creșterii incidentelor antisemite în Germania, urmare a escaladării situației din Orientul Mijlociu, transmite Associated Press. Comunitatea Kahal Adass Jisroel a anunțat că sinagoga sa din cartierul Mitte a fost atacată cu două dispozitive incendiare. Poliția a confirmat incidentul.

Măsuri de securitate sporite în întreaga lume. Forțele de ordine, în gardă după manifestații pro-palestiniene violente și după incidente antisemite

Atacul organizației Hamas asupra Israelului a reaprins scânteia antisemitismului în lume. Europa este în alertă și multe guverne au interzis manifestațiile pro-palestiniene. De asemenea, sunt măsuri de securitate sporite și mai multe școli evreiești au fost închise. Și nu doar Europa este în alertă. Un angajat al Ambasadei israeliene în China a fost atacat în plină zi, iar în Australia, poliția are puteri sporite înaintea unor marșuri palestiniene.

Ultima Oră

Cele mai citite