Fostul tenismen Boris Becker ar putea lucra ca instructor de fitness în închisoare, după ce a fost condamnat la doi ani şi jumătate pentru că nu a declarat bunuri şi împrumuturi în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, cu scopul de a nu-şi plăti datoriile.
Profesorul român, închis 8 ani în China, a ajuns în sfârșit acasă, la Cluj. Bărbatul condamnat în 2014 pentru fraudă a revenit în țară chiar de Paște. El a fost eliberat la finalul lunii trecute, dar, din cauza carantinei din Shanghai, n-a putut pleca spre casă. În pofida eforturilor depuse de autoritățile române pentru transferarea sa în România, profesorul a executat întreaga pedeapsă într-una dintre cele mai dure închisori din lume.
Fapte care până acum erau pedepsite de la trei luni la un an de închisoare, ajung la condamnări între doi şi șapte ani. Şi amenzile au crescut la 12.000 de lei. Iar proprietarii care nu au grijă de animale riscă să aibă interdicţie de a mai deţine unul.
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost condamnat joi de instanța supremă la 5 ani de închisoare, în dosarul "Polaris”, pentru luare de mită şi conflict de interese. În același dosar, în care DNA a acuzat un prejudiciu de 200 milioane lei, omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită.
Milionarul fugar Ioan Neculaie a fost prins în Grecia. Polițiștii eleni l-au găsit pe afaceristul de 64 de ani în Thessaloniki. Neculaie era urmărit internațional de o săptămână, după ce Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare.
Fosta lideră de facto din Myanmar, Aung San Suu Kyi, şefa partidului Liga Naţională pentru Democraţie (LND), a fost condamnată luni la patru ani de închisoare pentru încălcarea legilor instituite împotriva pandemiei şi pentru importul ilegal de dispozitive de telecomunicaţii, relatează EFE şi AFP, citând surse familiarizate cu dosarul.
Un tribunal din Myanmar a condamnat-o luni pe fosta şefă a guvernului civil din această ţară, Aung San Suu Kyi, la patru ani de închisoare pentru incitare la revolte publice şi încălcarea regulilor sanitare legate de COVID-19, a anunţat un purtător de cuvânt al juntei, informează AFP.
Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a graţiat luni deţinuţi suferinzi de boli grave sau care au fost condamnaţi pentru infracţiuni rutiere, pentru a reduce populaţia carcerală în această ţară, unde peste 300 de persoane au murit de la începutul anului în confruntări între deţinuţi, informează marţi AFP.
Lovitură pentru cel mai mare clan mafiot din Italia. Nu mai puțin de 70 de membri ai temutei grupări 'Ndrangheta au fost condamnați la ani grei de închisoare în cadrul unui uriaș proces ce are loc în Calabria.