incendiu tren
Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la locomotiva unui tren de călători aflat în Gara de Sud din Ploieşti. Au intervenit două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.
Erou pe calea ferată. Un mecanic a salvat 100 de pasageri, după ce locomotiva a luat foc
Un mecanic de locomotivă este considerat un adevărat erou. Ieri a reușit să decupleze locomotiva care luase foc de garnitura în care se aflau 100 de oameni.
Locomotive vechi de 40 de ani, riscuri la fiecare kilometru
Drumul cu trenul în România este mai degrabă o cursă riscantă. Nici vorbă de călătorii rapide, moderne şi confortabile ca în alte ţări. La noi trenurile deraiază şi locomotivele iau foc în mers. Iar călătorii sunt primiţi în vagoane reparate la nesfârşit. Cheltuielile sunt mari, datoriile uriaşe, iar investiţiile amânate de ani buni. Şi astăzi a fost anulat un contract pentru cumpărarea a 40 de garnituri noi.
Două locomotive de tren au luat foc. Zeci de pasageri au fost evacuați de urgență. Pompierii au luptat ore bune cu flăcările
Incidentele pe calea ferată par de neoprit. Ultimul s-a petrecut luni seara în judeţul Cluj. 60 de oameni care călătoreau pe ruta Iaşi - Timişoara au rămas în câmp, după ce locomotiva a luat foc. Este al doilea incident de acest gen înregistrat în ultimele 24 de ore, după ce în cursul zilei o locomotivă a luat foc în mers în judeţul Arad. Incidentul a dat peste cap tot traficul feroviar în zonă. Mai multe trenuri au avut întârzieri de sute de minute, spre disperarea călătorilor. Unul dintre ei a recurs la un protest extrem: a urcat pe unul dintre vagoane, în speranţa că va grăbi punerea în mişcare a trenului.
Circulaţia trenurilor între Bucureşti şi Budapesta, afectată după un incendiu la o locomotivă. Călătorii de pe această rută au fost transbordați cu mijloace auto
Echipele ISU Caraş-Severin au intervenit joi pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren privat de marfă, în judeţul Timişoara, potrivit unui comunicat remis de CFR SA, transmite Agerpres.
Brașov. O persoană a fost găsită carbonizată într-un vagon de tren care a luat foc
O persoană a fost găsită carbonizată într-un vagon de tren care a luat foc. Incidentul s-a întâmplat aseară în judeţul Braşov.
100 de călători au fost evacuați dintr-un tren după ce a luat foc. Mecaniul s-a intoxicat cu fum
Un tren de călători a luat foc în gara Măldăieni din județul Teleorman. Cele o sută de persoane aflate în vagoane au fost evacuate în siguranță.
Cluj: Locomotiva unui tren a luat foc, iar cei 110 pasageri s-au autoevacuat
A fost panică în această dimineață la Cluj. Locomotiva unui tren a luat foc, la scurt timp după ce a plecat din gară. Trenul, cu destinația Viena, a făcut o oprire neprevăzută după nici 4 km, pentru că locomotiva a fost cuprinsă de flăcări.
Alba: Locomotivă în flăcări la ieşirea din Valea Lungă spre Blaj
O locomotivă a unui tren de marfă a luat foc azi-noapte în judeţul Alba, la ieşirea din Valea Lungă spre Blaj.Locomotiva, care tracta 39 de vagoane, a fost desprinsă de restul garniturii, iar circulaţia pe linia respectivă a fost oprită.

