Rafila: Mi s-a părut foarte ciudat că lucrurile au rămas blocate după incendiile de la Spitalele 'Balş' şi Constanţa. Ceea ce a lipsit mult în ultimii doi ani a fost încrederea oamenilor în autorităţi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se va deplasa, săptămâna viitoare, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, unde, la începutul lunii octombrie 2021, mai mulţi pacienţi au murit în urma unui incendiu izbucnit la o secţie a unităţii medicale.

Experţii Insemex au început ancheta la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa. Pompierii povestesc despre cea mai grea misiune a lor

Cele șapte victime ale incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța au murit intoxicate cu fum, arată primele concluzii medico-legale. Anchetele declanșate după tragedie avansează greu. Au fost chemați și experții de la INSEMEX pentru cercetări. Probele vor fi analizate în laborator iar procedurile sunt de durată. Între timp, procurorii continuă audierile. Pompierii și medicii de la Ambulanță spun că au trecut prin cea mai grea misiune din viața lor.

Momente dureroase la Constanța. Rudele pacienților morți în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase au fost chemate la morgă, să-i identifice pe cei decedați. Anchete în desfășurare

Momente dureroase la Constanța, acolo unde rudele celor 7 persoane care și-au pierdut viața în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase au fost chemate să-i identifice și chiar să aducă obiecte personale, pentru a putea fi făcute teste genetice. Între timp, este în plină desfășurare cercetarea la fața locului, pentru a determina cauzele care au dus la izbucnirea focului în secția Anestezie și Terapie Intensivă. O anchetă face și Prefectura, după ce a primit o înștiințare de la Corpul de Control al primului ministru. Ana Maria Stancu urmărește ce se întâmplă azi la Constanța.

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul Spitalului de Boli Infecţioase din Constanța. Instituția nu avea autorizație de la ISU și nu funcționa sistemul de detectare a unui posibil incendiu

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu avea autorizație de securitate ISU. Iar sistemul de detectare a unui posibil incendiu nu funcționa. Acestea sunt primele concluzii ale anchetei, care se anunță de lungă durată. Procurorii adună probe pentru trei infracțiuni, printre care ucidere din culpă. Ana Maria Stancu are mai multe detalii.

Singurul angiograf din regiunea Moldovei nu mai este funcțional în urma incendiului de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi

Incendiul de acum câteva zile de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a creat o problemă gravă: a lăsat bolnavii cu infarct miocardic acut fără şansa de a fi operaţi cu un angiograf, la un spital de stat. Şi asta pentru că singurul aparat din regiunea Moldovei era la institutul care, în urma incendiului, nu mai este funcţional.

Incendiu la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași. Pacienți evacuați. Unitatea medicală nu avea autorizație ISU

Un incendiu a izbucnit în toiul nopții la etajul 6 al Spitalului de Boli Cardiovasculare din Iași. Pacienții au fost evacuați, dar unul dintre ei a murit. Un angajat al spitalului s-a intoxicat cu fum și a avut nevoie de ajutor medical. Pompierii s-au luptat cu focul aproape 8 ore. Flăcările au lăsat în urmă pagube de aproape un milion de euro. Clădirea nu avea autorizație de la ISU.

Ultima Oră

Cele mai citite